Diogene din Sinope

Eu nu sunt nebun, ci pur și simplu mintea mea e altfel decât a voastră.

Diogene a fost întrebat: „Ce ai să faci dacă ți se sparge butoiul în care trăiești?” „Nu mă frământă, răspunse filozoful. Locul pe care îl ocup eu nu se poate sparge.”

Aceia care își sting setea cu vin, și nu cu apă, sunt mai nechibzuiți decât vitele.

Soarele privește și-n grămada de bălegar și tot nu se murdărește.

Când strângi mâna unui prieten nu trebuie să-i strivești degetele în pumn.

Cum să pricinuiești suferințe celor care te invidiază? Să fii bine dispus.

Părinții și copiii nu ar trebui să aștepte unul de la altul rugăminți; ei ar trebui să-și dea anticipat cele necesare unul altuia, iar primul trebuie să fie părintele.

Odată, pe când lua parte la o discutie despre motivele pentru care oamenii îi ajută cu atâta plăcere pe cerșetori, și atât de lipsiți de entuziasm pe filozofi, Diogene a remarcat: „Se întâmplă așa fiindcă fiecare prevede posibilitatea să devină însuși sărac, șchiop, bețiv, dar nimeni nu se gândește că s-ar putea face filozof”.

Odată, cineva citea o scriere foarte lungă și, când a devenit vizibil un loc nescris la capătul sulului de papirus, Diogene a exclamat: „Curaj, prieteni! Se vede țărmul!”

Odată, Diogene a văzut cum un copil din flori arunca cu pietre în trecători. „Încetează cu răsfățul, îi spuse filozoful. Îți poți lovi cu piatra propriul tată”.

Odată Diogene se încălzea la soare. Alexandru cel Mare, care trecea pe acolo, sa oprit deasupra lui și a zis: „Cere-mi ce vrei tu”. Diogene a răspuns: „Nu-mi fă umbră”.

Lume multă, oameni puțini.

Mincinosul e cel mai periculos dintre animalele domestice.

„Când prosperă lumea?” a fost întrebat Diogene. „Când regii filozofează, iar filozofii domnesc”, a venit răspunsul.

Din viață e bine să pleci ca de la banchet: nici flămând, nici beat.

Dacă dai altora, dă și mie; dacă nu, începe cu mine.

Toți se află în puterea zeilor; înțelepții sunt prietenii zeilor; dar prietenii au totul în comun; ca urmare, totul pe lume aparține înțelepților.