Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nișābūrī (18 mai 1048, Nișapur, Persia - 4 decembrie 1131) poet, matematician, filosof și astronom persan.
În zori, chipurile lalelelor sunt acoperite de rouă, Iar violetele, umezite, își ascund frumusețea. Trandafirul ce doarme încă-n boboc îndrăgesc, Cu poala petalelor ademenitor ridicată.
Acea taină minunată de toți am s-o ascund. Nu poate a mea artă acel cuvânt să-l cuprindă. Ținuturi întregi îmi sclipesc pe dinainte... iar graiurile lor sunt pământești. Despre a minunii taine, neștiute, n-ai cum să povestești.
Zorii s-au arătat și celor ce-au fost înainte de noi! Pe boltă stelele s-au rotit și înainte de noi! Cu talpa, pășind, în ghemotocul de praf cenușiu, Ai strivit ochiul cel tânăr și plin de strălucire.
Nu boci! Că nu ne e dat nouă să alegem: Că plângi sau nu, de murit tot vom muri, Capetele noastre înțelepte vor ajunge argilă. Iar mâine picioarele olarului o vor călca.
Nu mai există bărbați să-i mai poți iubi, Numai vinul mă poate, iar și iar, liniști, Nu refuza toarta urciorului, Dacă la bătrânețe de folos îți va fi.
Mi se zice bețiv - și-adevăr că-i așa! Păcătos, răzvrătit - și-adevăr că-i așa! Eu sânt eu. trăncăniți ce vă place: Haiam nu se schimbă. Și-adevăr că-i așa!
Maestre, care faci corturi din mătasea minții, Și la tine va sosi, nechemat, întunericul. O, Haiam! Se va rupe firul cel șubred. Viața ta, pe nimica, la piață va ajunge.
Cum perla are nevoie de noapte deplină, La fel, sufletul, mintea, după suferințe suspină. Ai pierdut tot ce-aveai și ți-e inima goală? Cupa asta se va umple singură din nou.
Înțeleptul știe sigur: nu există minuni, Nu se ceartă pe câte sunt ceruri deasupra, Când mintea-nvăpăiată pe veci se va întuneca, Ce mai contează cine - furnică sau lup - te va mânca?
Viața a luat-o razna și fără urmă trecu, Ca o noapte de beție, mohorâtă trecu. Viața - o clipă cât universul întreg, Ca nisipul prelins printre degete, neștiută, trecu.
Dacă noaptea dorul vine pe furiș - cere să ți se aducă, vin. Nu te ruga de soartă să se-ndure. Tu nu ești aur, prost bețiv, și abia de te vor recunoaște, Când în pământ săpa-vor să te afle.
Să fac lumină lumii ca un soare nu pot, Să deschid poarta tainelor lumii nu pot, În marea de gânduri am aflat perla înțelesului, Dar de frică ce mi-e s-o găuresc nu pot.
Hotar pe câmp. Un izvoraș. În jur e primăvară. Și-o fată-ți toarnă vin în cană - jumătate. Ce clipă scumpă! Dar cum îți fuge gândul la eternitate, și-a dispărut: s-a spulberat în zare.
În viață, îmbătarea e mai de preț ca toate, Cântul gingașului piept e mai de preț ca toate, Iureșul gândului liber e mai de pret ca toate, Uitarea a tot ce-i interzis e mai de preț ca toate.
