Percy Bysshe Shelley

A căuta să transpui creațiile unui poet dintr-o limbă în alta, ar fi tot atât de înțelept ca și a arunca o viorea într-un creuzet pentru a descoperi principiile esențiale ale culorii și mirosului ei. Planta trebuie să răsară din nou din sămânța ei; căci altfel nu va înflori - aceasta e povara blestemului turnului Babel.

Întrucât poetul aparține tuturor timpurilor, juriul care-l apreciază trebuie să fie format din egalii săi; el trebuie să fie recrutat de timp dintre cei mai aleși din înțelepții multor generații.

Potrivit timpului și națiunii în care s-au ivit, poeții au fost numiți în epocile de început a lumii, legiuitori s-au profeți; poetul, în esență, îmbină și reunește ambele aceste funcții.

În perioada copilăriei societății, fiecare autor este necesarmente poet, deoarece limba este poezie; iar a fi poet înseamnă a percepe adevărul și frumosul, într-un cuvânt, binele ce rezidă în raportul ce se stabilește în primul rând între existența și percepție, iar în al doilea rând între percepție și expresie.

Poezia preface totul în frumusețe; sporește frumusețea a ceea ce este foarte frumos și dă frumusețe la ceea ce este foarte hâd; îngeminează bucuria și groaza, durerea și plăcerea, eternitatea și schimbarea; ... Ea preschimbă tot ce atinge... Ea smulge vălul înfățișării obișnuite de pe fața lumii și dă la iveală frumusețea goală... Ea creează din nou universul după ce el a fost distrus în mintea noastră de recurența unor impresii tocite prin repetare.

Poezia imortalizează tot ce este mai bun și mai frumos în lume; ea oprește nălucirile pieritoare care bântuie în perioadele interlunare ale vieții și, învăluindu-le fie în limbaj, fie în formă, le trimite în lume...