Geoffrey Chaucer

Deși nobil, era foarte deștept.

Tiranul belicos sau împăratul E înfrățit cu un tâlhar, de parcă dintr-o mamă s-au născut, Căci ambii se aseamănă-n apucături. Doar că tâlharul face-un rău mai mic - Căci ceata lui nu este numeroasă.

Din lene se naște desfrânarea, Acesta e izvorul la toate cele rele.

Nu aștepta vreun bine, de rău ai săvârșit. Amăgitorul fi-va, la rându-i, amăgit, Și va ajunge sigur de râsul tuturor.

Nu fără rost se zice că în iubire și putere, Nimeni nu face loc fără durere.

Din experiența vieții pricepe, în sfârșit, Că învățatul și-nțeleptul nu-s totuna: Ci lupului jumate îi rămase din trufie, Când s-a trezit lovit de o copită la scufie.

Cu toți suntem ca acela care, beat de vin, Ca toți bețivii, știe: că are undeva o casă. Doar drumul nu-l mai știe într-acolo, Și-i fuge drumul de sub piciorul moale. La fel și noi ne-am rătăcit pe marea sorții noastre: Cu lăcomie vrem s-aflăm calea spre fericire, Dar toată vremea rătăcim, parcă-ntr-adins.

Iubirea e o lege-n sine; ea e mai tare, jur, decât orice alt drept al omului. Oricare drept și oricare poruncă Neputincioase sunt în fața iubirii.

Cel cu-adevărat învățat, lasă deoparte Zadarnica-ntrebare: „Cine conduce lumea: femeia sau bărbatul?”

Cine pentru alții face legi, Să fie primul care le respectă.

Acel care din nuiele de salcie își face casă, Și care înhamă la plug mârțoaga bătrână. Și cel care-și lasă nevasta să plece pelerină, Acela singur, prostovanul, își leagă lațul.

Există câte unul ce bogăție cată, Dar ea mereu belele-aduce sau ucigași la poartă.

De însurat să se însoare cei asemănători, Și cupluri să devină cei de aceeași vârstă.

Lăcomia e rădăcina tuturor relelor.

Prietenii în armonie ar trebui să trăiască. Violența poate ucide prietenia.

În sufletele nobile, mila vine des în ospeție.