Augustin de Hipona
Augustinus de Thagaste, Augustin sau Aurelius Augustinus (Sfântul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși, (13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia, azi Souk Ahras, în Algeria - 28 august 430, Hippo Regius, Numidien, azi Annaba, Algeria) Învățător al Bisericii (doctores ecclesiae), episcop, filozof, teolog.
English1
Magyar44
Română44
Adevărul evident care îl lasă rece pe om, îl farmecă atunci când i se dezvăluie într-o alegorie.
Îmi doresc să-L cunosc pe Dumnezeu și sufletul și nimic în plus.
Ce înteleg, aceea și cred; dar nu tot ce cred și înțeleg. Tot ce înțeleg, aceea și știu, dar nu cred în tot ce știu. De aceea, deși există multe lucruri pe care nu le pot ști, e util să cred în ele.
Ce poate fi mai respingător, ce anume adună asupra omului mai multă mânie pentru ziua Judecății curate a Domnului, dacă nu bucuria în fața nenorocirii altuia, când omul se aseamănă cu diavolul?
Cel care e bun, e liber, chiar dacă e sclav; cel care e rău, e sclav, chiar dacă e rege.
Cea mai dreaptă pedeapsă pentru păcat constă în aceea ca omul să piardă ceea ce nu a vrut să folosească cum se cuvine.
Felul în care se îmbină sufletele cu corpurile este absolut uluitor și cu desăvârșire de nepătruns pentru om, dar totuși, acesta este omul.
În numele tău însuți ești în stare să faci doar răul; binele pe care îl faci vine de la Dumnezeu.
Fă binele, și fă astfel nu de dragul propriei faime, ci de dragul Aceluia căruia îi datorezi posibilitatea de a face bine.
Desăvârșirea stă în cunoașterea de către om a propriei nedesăvârșiri.
Sfinte Doamne! Tu ai creat pământul și cerul nu din Sine, căci astfel ele ar fi fost asemenea Ție. Totuși, și în afara Ta nu era nimic din ce Le-ai fi putut crea. Drept urmare, Tu le-ai creat din nimic.
Tăinuirea adevărului este fie o încercare a smereniei noastre, fie o umilire a orgoliului.
Rațiunea este privirea sufletului, cu ajutorul căreia, el singur, fără mijlocirea corpului, luminează cele adevărate.
Lăsați-i să se mânie pe voi pe aceea care nu știu cu ce eforturi se află adevărul și cât de greu e să te ferești de rătăciri.
La fel cum uneori mila pedepsește, tot astfel, uneori, cruzimea poate cruța.
Nimeni nu e capabil să-l găsească pe Dumnezeu, dar să nu crezi dinainte în ceea ce vei afla pe urmă.
Nu există viață fericită, afară de cea trăită întru filozofie.
Defectele dispar, dar esența rămâne.
Nu rosti judecăți definitive!
Nu-mi folosi cărțile drept scrieri canonice, dar dacă, în aceastea din urmă, găsești ceva ce nu credeai înainte, să crezi. Din cărțile mele să nu reții cu tărie ceea ce înainte nu-ți părea demn de crezare decât dacă înțelegi că sunt demne de crezare.
Nu ieși în lume, ci întoarce-te în tine însuți: înlăuntrul omului se adăpostește adevărul.
Oamenii simt întocmai atâta suferință câtă le este dată.
Dragostea față de cele trecătoare o poți alunga doar simțind dulceața celor veșnice.
Cine urăște lumea? Aceia care au sfâșiat adevărul.
Când ești ridicat în slăvi, amintește-ți că nu tu ești ridicat în slăvi, ci Acela care lucrează prin tine.
Când oamenii se gândesc la Dumnezeul pe care nu-l pot pricepe, ei în realitate se gândesc la ei înșiși, și nu la El; ei nu pe El îl compară, ci pe sine, nu pe El vor să-L cunoască, ci pe sine.
Din ce suntem făcuți? Din spirit și corp. Care dintre ele e mai bun? Spiritul, firește.
Rău se numește și ceea ce omul face și ceea ce îndură. Primul e un păcat, al doilea - o pedeapsă. Omul face răul pe care îl dorește, și îndură unul pe care nu și-l dorește.
Omul rău își face rău sieși mai înainte de a face rău altuia.
