Camil Petrescu

Posteritatea nu e o judecată absolută... Ea e în funcție de scara valorilor timpului ei.

Conștiința unui popor își are expresia în arta lui și această expresie, la rândul ei, întărește conștiința, cum întărește gimnastica un corp.

Scriitorul... e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate, ceea ce a simțit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viață, lui și celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsuflețite.

Dacă afirmăm că literatura unei epoci este în corelație cu psihologia acelei epoci și dacă stăruim să arătăm că psihologia însăși este în funcție de explicația filozofică a timpului, ne reîntoarcem cu și mai multă îndreptățire la afirmația că o literatură trebuie să fie sincronică structural, filozofiei și stiinței ei.

Cred că literatura trebuie să se ocupe înainte de toate de valorile sufletești.

Eu nu concep arta decât ca o expresie a adevărului... deci, arta are același obiect ca științele zise morale...

Poezia nu este deasupra realului, este numai o depășire a realului, pornește de la real...

Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufletească a unui popor la un moment dat.

Scriitorul este o lampă aprinsă care luminează bolțile întunecate unde se plăsmuiesc loviturile nedrepte, ascunzișurile unde foiesc guzganii răului.

Menirea scriitorului este să sporească prin scrisul lui conștiința în lume.

Artistul nu poate povesti decât propria sa viziune despre lume.

Artistul trebuie să conceapă în durere, dar trebuie să realizeze în bucurie, în beția de a crea.

Arta e dospire sufletească în tipare eterne și e cu atât mai de preț această frământare cu cât izvorăște dintr-o conștiință mai complexă și mai abundentă.

Numai atunci când opera de artă dă impresia evidentă că este o reflectare a realității adânci, că răsfrânge lumea cât mai mult, pe toate dimensiunile ei, așa cum este ea, numai atunci noi o numim autentică.

Nici o părere din lume nu are drept la stimă numai fiindcă e o părere... Singurul lucru care trebuie stimat e adevărul.