Lion Feuchtwanger

Arta a fost, încă de la cele mai umile începuturi ale sale, realizarea presentimentelor unora, răspunzând nevoilor tuturor. Ea a forțat universul să-i dezvăluie legile care ne-au îngăduit să instaurăm treptat în univers domnia spiritului. Emanată din umanitate, ea i-a dezvăluit umanității înțelegerea de sine însăși.

S-a spus că artistul își ajunge sie însuși. Nu-i adevărat. Artistul care o spune e stăpânit de un jalnic orgoliu. Artistul care o crede, nu este artist. Dacă nu ar fi avut nevoie de cel mai universal dintre limbajele noastre, artistul nu l-ar fi creat. Nimeni nu are mai multă nevoie decât el de prezența și aprobarea oamenilor.

Arta care nu e însuflețită de dorința de a crea ceva în afara ei însăși, care nu-și propune să comunice, să aibă ecou în conștiințe și în existențe, nu este artă.

Arta este un monument al umanității, al existenței ei spirituale, prin care omul își afirmă, așa cum își afirmă și prin știință, trecerea prin istorie.

Omul are nevoie de doi ani pentru a învăța să vorbească și de șaizeci pentru învăța să-și țină gura închisă.

Suferința îl face mai puternic doar pe cel puternic, iar pe cel slab îl face și mai slab.

O pace modestă e mai bună decât niște victorii fastuoase.

De la sublim la ridicol e doar un pas, dar de la ridicol la sublim nu se poate ajunge în niciun fel.

Nu există o crimă mai mare decât un război inutil.

Cine nu are prejudecăți, trebuie să se aștepte la a nu fi înțeles.

Cine ia asupră-și multe lucruri, acela așteaptă, pe bună dreptate, multe lucruri și de la alții.

Viața, oricât ai blestema-o, merită totuși trăită.

O dorință nu este mai puțin dulce decât realizarea ei.

Dacă vom vorbi tot timpul despre pace, acest lucru va duce mai degrabă la război decât dacă am vorbi tot timpul de război.