Ralph Waldo Emerson
(25 mai 1803, Boston, Massachusetts, SUA – 27 aprilie 1882, Concord, Massachusetts, Massachusetts, SUA) poet și eseist american, liderul mișcării transcendentaliste de la începutul secolului al XIX-lea.
English18
Magyar116
Română135
Eu plătesc profesorului, dar pe fiul meu îl învață colegii săi de clasă.
Ce este o buruiană? O plantă al cărei merit nu a fost încă descoperit.
Cu cât un om se gândește sau știe mai puține despre demnitatea sa proprie, cu atât ne este el mai pe plac.
Cu cât își susținea mai apăsat cinstea, cu atât mai atent am numărat lingurile.
Valoarea unui principiu se stabilește prin numărul de fapte pe care le explică.
Chiar dacă am străbate lumea întreagă în căutarea frumosului, nu-l vom găsi, dacă nu l-am luat cu noi
Bunele maniere constau în sacrificii mici.
Bunele maniere este ceea ce îi permite deșteptului să se țină la distanță de prost.
Omenirea, la fel ca fiecare om în parte, se îmbolnăvește, cu vârsta, de diverse boli.
Acela care este capabil să creeze opere de artă, nu are nevoia să le colecționeze.
Numai poezia mă face mai curat și mai curajos.
Ceea ce la alții numim păcat, numim, în ce ne privește, experiență de viață.
Ceea ce am învățat în școli și universități nu este educație, ci doar o cale de a obține o educație.
Ceea ce e creat în artă de mâna omului, nu poate fi niciodată mai presus de inspirația inimii.
Lumea existentă nu este o fantezie. Nu se poate să o tratezi, nepedepsit, ca pe o fantezie.
Poezia trebuie să fie formată din versuri care, fiecare în parte, trebuie să fie o poezie în sine.
Capacitatea de a vedea miraculosul în obișnuit este semnul invariabil al înțelepciunii.
O asemănare prea mare cu viața este ucigătoare pentru artă.
Oamenii slabi cred în noroc, cei puternici, în cauză și efect.
Câtă bunătate este în om, atâta este și viață în el.
Secretul unei educații de succes stă în respectarea elevului.
Secretul succesului în societate este simplu: e nevoie de căldură, e nevoie de o predispoziție către ceilalți.
Cel mai măreț om din istorie a fost și cel mai sărac.
Cel mai înalt adevăr poate părea mâine, în lumina unei idei noi, banal.
Discursurile spartanilor, stoicilor, eroilor, sfinților și zeilor au fost scurte și precise.
Religia unei epoci este distracția literară a epocii următoare.
Religiile pe care le numim false au fost cândva adevărate.
Oricare dintre noi este, măcar o dată în viață, un bun vorbitor.
Bucuria spiritului este semnul puterii sale.
Trecutul are menirea de a ne servi, dar îl putem stăpâni doar cu condiția supunerii prezentului.