Blaise Pascal
(19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța – 19 august 1662, Paris) matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.
English24
Magyar100
Română47
Omul care nu se iubește decât pe sine, nu urăște nimic mai mult decât faptul de a fi singur cu sine însuși. El nu caută nimic decât pentru sine și nu fuge de nimic ca de sine pentru ci atunci când se privește, el nu se găsește așa cum ar dori și pentru că află în sine o îngrămădire de mizerii inevitabile și un vid de bunuri reale și trainice pe care este incapabil de a-l umple.
Al meu, al tău: „Câinele acesta este al meu”, zic copiii; „acesta este locul meu sub soare”, zic cei mari. Eu văd în aceste spuse începutul și imaginea uzurpării întregului pământ.
Ce să fie conceptele noastre înnăscute, dacă nu concepte cu care ne-am deprins? Oare copiii nu le asimilează de la părinți, așa cum fac animalele cu arta vânătorii?
Cu cât omul e mai deștept, cu atât găsește în cei cu care intră în contact ceva asemănător lui. Pentru omul mediocru, toți oamenii sunt la fel.
Cu cât oamenii sunt mai luminați, cu atât le sunt mai evidente și măreția și nimicnicia omenească.
Sensibilitatea omului față de mărunțișuri și nesimțirea față de cele mai importante lucruri, nu e oare un semn de perversitate monstruoasă?
Omul este întruna dezbinat între rațiune și pasiuni.
Omul nu e capabil din fire să, meargă într-o singură direcție: el când merge înainte, când se întoarce.
Omul nu este nici înger și nici fiară, și cu cât se preface mai mult că e înger, cu atât mai mult se aseamănă, cu o fiară.
Vrei ca oamenii să creadă în virtuțile voastre? Nu vă, lăudați cu ele!
Iubirea nu are vârstă, ea este mereu nouă.
Cine și-a ales adevărul drept călăuză, și datoria drept scop poate să se încreadă, cu curaj în Providență.
Doar atunci când am terminat o lucrare, ne e limpede cu ce ar fi trebuit s-o începem.
Virtutea unui om se judecă nu după pornirile entuziaste, ci după faptele de zi cu zi.
Dreptatea și adevărul sunt două tăișuri atât de fine încât instrumentele noastre sunt prea grosolane ca să le măsoare cu precizie. Atingându-le, acestea se turtesc și se sprijină pe banalitățile din jurul lor, adică mai degrabă pe minciuni decât pe adevăr.
Conștiința este cea mai bună carte de morală de care dispunem; e bine să ne uităm prin ea cât mai des.
Câte puteri ale lumii nici măcar nu bănuiesc că eu exist!
Cu câtă ușurință și mulțumire de sine face omul rău, atunci când e convins că, face bine!
Râurile sunt niște drumuri care se mișcă singure și ne poartă încotro vrem să ajungem.
Să zicem că omul nu are niciun câștig de pe urma minciunii - asta nu înseamnă. că spune adevărul: pur și simplu minte de dragul minciunii.
Să nu se spună că n-am spus nimic nou: noutatea stă în dispunerea materialului. Când se joacă leapșa, se folosește una și aceeași minge, dar unul lovește mai bine decât altul
Natura se repetă: sămânța sădită în pământ gras dă rod; gândul sădit într-o minte receptivă dă rod; numerele repetă spațiul, deși sunt foarte diferite de acesta.
La cât de ignorant sunt în materie de morală, știința despre lucrurile exterioare nu mă alină în momentele de tristețe în vreme ce știința moralei mă alină în ce privește ignoranța mea față de lucrurile exterioare.
De ce lumea preferă majoritatea? Pentru că are dreptate? Nu, pentru că e puternică.
De ce cunoștințele mele sunt limitate? De ce sunt mic de statură? De ce durează viața pe pământ o sută, și nu o mie de ani? De ce natura s-a oprit la această cifră și nu la alta, deși sunt în număr infinit și nu există nici un temei să fie aleasă tocmai aceasta?
Puneți un filozof pe o scândură lată deasupra unei prăpăstii, și oricât lar asigura rațiunea că nu-l paște niciun pericol, imaginația tot va ieși învingătoare.
Nu e bine să fii prea liber. Nu e bine să nu ai nevoie de nimic.
lnconsecvența, plictisul, neliniștea - iată condițiile existenței omenești.
Ignoranța are uneori un avantaj în fața omului cultivat prin aceea că nu trăiește cu ideile celor morți.
Nu-l pot scuza pe Descartes: ar vrea, în filozofia lui, să o scoată la capăt fără Dumnezeu, dar asta nu l-a împiedicat să-l folosească pe Dumnezeu pentru a da lumii primul impuls, care a pus-o în mișcare, după care nu a mai avut nevoie de El.
