Dați-i pace, domnule! Vă jur că se mândrește într-atâta cu frumusețea ei, că dacă cerul însuși i-ar cădea la picioare, nu l-ar învrednici cu rugămintea de a se ridica și de a-și reocupa locul.
N-ar fi fost oare mai bine pentru toată lumea, în ce privește cinstea nevestei, să fie pedepsit Mercur, cel care i-a răpit-o, decât să fie acoperit de rușine Argus, fiindcă i-a fost înșelată vigilența?
Există oameni care simt atâta plăcere să se plângă și să se smiorcăie în permanență, încât pentru a nu o pierde sunt gata să caute singuri tot felul de necazuri.
