Sebastian Brant

O mică limbă are omul, dar câte vieți a putut frânge! - Căci obiceiul i-e în sânge: Bârfitul, intriga și zvonul.

Domnesc pe lume trei surate, Le cheamă: Pizmă, Gelozie, Răutate.

Acoperișul găurit nu-i bai - Cumplit e ca nevasta cu-arțag să ai!

Da, fie ea, nevastă-ta, frumoasă Dar dac-a venit pe lume proastă, Traiul cu ea e-un chin, ca și c-o iapă surdă...

De-i tatăl înțelept, copilul își învață Încă din fașă, tot ce-i poate prinde: bine-n viață (Cine nu crede că-i așa, e tăntălău, Copilului și sieși face rău!)

Trei lucruri face lumea să tremure (Al patrulea-i mortal): Lacheul care ajunge dintr-odată domn Flămândul, bețivanul tont, Și-acela care spiritul său slab și carnea Și le-a legat de o muiere rea.

Niciun cuțit nu poate să rănească, Așa precum minciuna ticăloasă.

A cere de pomană se sfiește Acel care-a ajuns în sărăcie, Nevoii nefiind în stare piept să-i ție. Dar trântorul, firește, Cu sărăcia se obișnuiește.

Nu există pe lume dușmănie mai mare, Ca ura dintre cei apropiați!

Și soțu-i blând dacă nevasta-i blândă, Dar e posac, când rea este nevasta.

Nu există pe lume capcane mai înfricoșătoare Ca plasele și lațurile tainice, Pe care femeia, de când e lumea, Le-ntinde ca să-i prindă pe proști.

Acel ce nasu-și bagă peste tot, Bătut e-adesea ca un câine.

Cine prea ușor se-ncrede, Sigur în laț va ajunge să stea.

Cel care se-ascultă doar pe sine, Și i-e indiferent de binele obștesc, Are un caracter porcesc, Căci ce-i obștesc și lui îi prinde bine.

Cine are multe funcții Nicăieri nu-și face treaba.

Cine iubește femeia peste măsură, Își duce la pieire sufletul: Când să mai apuci să te închini Cerului, Dacă femeia e mereu nemulțumită?

Când ai făcut o treabă slută Nu cere sfaturi, că deja-i făcută, Pe viitor, din timp s-o chibzuiești, Ca printre proști să nu mai nimerești.

Cel care, pentru-a fi la modă, orice-ar face, Doar proști în juru-i va atrage.

Dacă părinții sunt deștepți, Și virtuoși, dar și modești, Atunci și fiii li-s onești.

De n-ar fi fost pe lume beția, N-ar fi știut omul ce-i robia!

Să știe așa din moși-strămoși: Un lucru nou atrage proști.

Să sporești ceea ce știi, Să vezi tărâmuri noi, cred eu, E tot ce trebuie să faci mereu.

Prostul nu va putea în veci să înțeleagă Că mintea sa este beteagă!

Da, nici bogăția, nici puterea Fără morală n-aduc fericirea. Prin fapte tu câștigă-ți dreptul Pe alții să-i înveți la bine.

Sfaturi să dea sunt gata toți, Când să se-ajute singuri - sunt netoți.

Mai proști ca proștii și mai orbi ca orbii Sunt aceia ce nu și-au educat copiii.

Onorată și puternică e domnia În care-s lege mintea, omenia, Iar unde prostul stă și conduce, Doar nenorocire aduce.

Morala cunoașterea, vocația, Depind de educație.