Francesco Petrarca

(20 iulie 1304, Arezzo, Republica Florentină – 19 iulie 1374, Arquà Petrarca, Republica Veneția) prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. 

Magyar9 Română52
Se pare că invidiem, mai mult decât pe alții, pe acei care se înalță prin propria putere a aripilor lor și se desprind de cușca în care ceilalți rămân închiși.
M-am convins adesea că un simplu cuvânt are o înrăurire binefăcătoare asupra multor oameni; nu persoana celui care rostește, ci cuvântul acestuia pune sufletul în mișcare, manifestându-și în chip tainic puterea.
Am înțeles că nu numai oamenilor, ci și scrierilor, o formă remarcabilă le este uneori nefastă și că în toate lucrurile trebuie să tindem către cumpătare.
Eu sunt deocamdată unul dintre cei mulți, deși mă străduiesc cu insistență să devin unul dintre cei puțini.
Ce folos că știai multe, dacă nu ai fost în stare să-ți aplici cunoștințele când ai avut nevoie.
A-i cinsti pe cei puternici e un merit neînsemnat, adevărata măreție sufletească arătându-i-se în acordarea ajutorului față de cei slabi.
Cu cât mai multă zgârcenie, cu atât mai multă cruzime.
Adesea forța rușinii a dat multora ceea ce nu a reușit forța spiritului, și adesea, spectatorii contribuie mai mult la depășirea inactivității, decât eroismul.
Răul este adesea mai cunoscut decât binele, iar înfricoșătorul uragan mai cunoscut decât vremea senină.
E uimitor, dar creațiile oamenilor urâti pot fi frumoase. Nicăieri nu găsim ca despre Fidias și Apelles să se spună ca ar fi fost frumoși, dar de la unul s-au păstrat rămășițele unei opere strălucitoare, iar renumele altuia a ajuns până la noi.
Oamenii nefericiți și inculți fac aproape totul în secret; pentru cei fericiți, nu există tăinuire și nici ținere sub tăcere.
Cine are multe vicii, acela are mulți stăpâni.
E interesant: cine preferă să aibă tabloul unui dușman chipeș în locul celui al prietenului slut?
De vreme ce nu poți avea înfățișarea pe care ți-o dorești, fii măcar pe dinăuntru așa cum trebuie.
Chiar de-or să treacă și zece mii de ani, virtutea nu va fi niciodată îndeajuns preamărită, îndemnurile de iubire a lui Dumnezeu și de respingere a voluptății nu vor fi niciodată destule, niciodată nu se închide minților profunde calea către descoperirea noului.
Curajul servește drept scut împotriva apăsărilor sorții, iar pe cei temători îi putem socoti dezarmați; cu cât frica e mai mare, cu atât pericolele sunt mai multe; soarta îi persecută pe cei care fug, îi strivește pe cei care zac, dar pe cei care stau drept nu-i poate călca în picioare...
Natura a fixat un sfârșit inevitabil al vietii, pentru ca întotdeauna să se creadă în prezent și în viitorul apropiat.
Înțelepciunea și forța merg aproape întotdeauna pe căi separate: una vegetează, când cealaltă înflorește, una se trezește, când cealaltă se ofilește; dacă altfel ar fi stat lucrurile, inițiativele omenești ar fi fost mai de succes, rezultatul unei acțiuni mai binefăcător, dar deocamdată, vai, omul începe de obicei să cunoască numai atunci când încetează să mai poată.
Plantele răsădite își schimbă sevele; arbustul de pădure, după altoire și după schimbarea locului, își pierde vechiul caracter și capătă unul nou. Înțelegeți unde bat: eu aproape că-mi par mie însumi unul în sat și altul la oraș; fiindcă în prima situație urmez natura, iar în a doua, exemplele.
De la oamenii remarcabili, de seamă, cu experiență de viață, știm că numai celor puțini le e dat să vorbească frumos, dar tuturor să trăiască o viață frumoasă, și, cu toate acestea, majoritatea oamenilor înclină către prima, iar de a doua se feresc; aceasta e natura firii omenești - să se apuce de ce e greu și să năzuiască din toate puterile către ceea ce e cel mai dificil de obținut.
Obișnuitul plictisește, iar raritatea fascinează.
Purtătorii denumirii pompoase de filozof fie caută cu o aroganță trufașă cauzele lucrurilor, disprețuind cunoașterea a ceea ce este Dumnezeu - creator al tuturor lucrurilor, fie recomandă în scrierile sale virtutea, iar în viața lor o nesocotesc.
Nici gramatica, nici oricare alta dintre cele șapte arte liberale nu merită o minte nobilă să îmbătrânească ocupându-se cu ele: ele sunt doar o cale, nu un scop în sine.
Insuficiența dă lucrurilor valoare: dacă pământul ar fi la fiecare pas acoperit cu mărgăritare, acestea ar fi călcate în picioare ca pietrișul; dacă fenixul ar fi ca porumbeii, gloria acestei păsări ar pieri; sădește arborele balsamic pe toate crestele munților și balsamul va deveni o licoare plebee; tuturor lucrurilor, odată sporirea numărului și a cantității, le scade prețul. Și, dimpotrivă, din pricina insuficienței, cele mai neînsemnate lucruri au fost de mare preț: astfel, în mijlocul nisipurilor mișcătoare ale Libiei, picătura de apă din mâna comandantului roman stârnea o invidie generală; în timpul asedierii orașului, la mare preț era un animal hidos - șobolanul; iar aceasta depășește orice formă de nerușinare: adesea ticăloșii au prosperat numai pentru că lipseau oamenii destoinici; nu voi da exmple, fiindcă pana se împotrivește să scrie nume mizerabile, dar să fie oare nevoie de exemple?
Nu există nimic îndreptat în așa măsură încât să nu mai existe nicio greșeală.
Nu se poate să ții cărțile închise ca într-o pușcărie; ele trebuie să treacă obligatoriu din bibliotecă în memorie.
Nu vreau un conducător care să mă îngrădească sau să mă constrângă: conducătorul să-și vadă de ale sale, iar mie să-mi lase în pace și ochii, și părerea proprie și libertatea, să nu mă împiedice nici să merg încotro vreau, nici să trec ceva cu vederea, nici să obțin imposibilul, să mi se permită să merg pe drumul cel mai scurt și, dacă am răbdare, și pe cel mai drept, să mă grăbesc sau să merg încet, să mă abat din drum și să mă întorc înapoi.
Să nu sufăr de sărăcie și să nu dețin nimic inutil, să nu poruncesc altora și să nu fiu supus - iată scopul meu.
Cu cât sunt mai merituoși, în opinia noastră, educatorii sufletului față de aceia ai corpului, înțelege oricine știe să dea și unuia și altuia valoarea corectă și să recunoască faptul că primii ne fac un cadou nemuritor, iar ceilalti, unul nesigur și vremelnic.
Ne abate din drum faptul că ținem cu încăpățânare la opiniile vechi și renunțăm cu greu la ele.