Erasmus din Rotterdam

Biserica a fost întemeiată pe sânge, întărită cu sânge și a crescut prin sânge.

Credința creștină, se pare, se aseamănă cu un fel de prostie și este incompatibilă cu înțelepciunea. Că doar nu întâmplător îi sunt proștii plăcuți lui Dumnezeu.

Vrei ca, mâniindu-te, să fii lăudat? Atunci mânie-te pe viciu, și nu pe persoană.

Tot ceea ce greșim la tinerețe vom plăti la bătrânețe.

Natura omenească e în așa fel alcătuită încât nimeni nu e ferit de vicii grele.

Rușinea e nepotrivită pentru cel aflat la nevoie.

Spune-ți cinstit, ce bărbat ar fi de acord să se înhame cu frâul căsniciei dacă, după obiceiul înțelepților, ar fi cântărit în prealabil necazurile vieții de cuplu?

Nimeni să nu-și asume în mod nechibzuit un lucru atât de important cum este cunoașterea de sine.

Viciul constă tocmai în a face ceva rău ca pe ceva bun.

Niciun bun al vieții nu este plăcut dacă nu-l împarți cu prietenii.

Nu există nimic mai important decât victoria asupra ta însuti.

Ignoranța e mama îngâmfării, iar erudiția dă naștere modestiei.

E ușor să începi un război, greu e să-i pui capăt.

Bărbații sunt născuti pentru activități de comandă și, de aceea, au trebuit să capete câteva picături de rațiune în plus.

Natura înțeleaptă i-a învelit pe noii-născuti într-un văl de prostie, care, vrăijindu-i pe părinți și pe educatori, îi recompensează pentru eforturile lor, le oferă micuților dragoste și ocrotire.

Orice lucru are două fațete, iar aceste două fațete nu seamăni deloc una cu alta. La exterior, totul pare mort, dar dacă-ți arunci privirea în interior, vezi viața, și invers, sub aparența vieții se ascunde moartea, sub frumusețe, sluțenia, sub abundență, o sărăcie vrednică de milă, sub rușine, faima, sub știință, ignoranța, sub putere, infirmitatea, sub noblețe, ticăloșia, sub bucurie, tristețea.

Mai bine să știi mai puține și să iubești mai mult, decât să știi mai multe si să nu iubești.

Așa cum nu există nimic mai prostesc decât înțelepciunea nesolicitată, la fel, nu există nimic mai nesăbuit ca o cumpătare extravagantă. Extravagant numesc pe oricine nu dorește să țină seama de starea instituită a lucrurilor și să se adapteze împrejurărilor.

Ce credeți, poate să iubească pe cineva acela care se urăște pe sine ?

E pe bună dreptate condamnabil acela care, fiind muritor, nu tinde să devină mai înțelept decât se cuvine unui muritor, acela care împărtășește cu îngăduință defectele mulțimi și greșește respectuos împreună cu ea. Dar tocmai în asta și constă prostia, mi se va spune. Nu comentez, dar acceptați că tocmai asta și înseamnă a juca în comedia vieții.

Cinstea adevărată este o răsplată pentru virtute, și nu pentru bogăție.

Adevărului în sine îi este proprie o forță de atracție irezistibilă doar dacă nu i se adaugă nimic jignitor, dar numai proștilor zeii le-au dat știința de a spune adevărul fără să jignească pe nimeni.

Uneori, a iubi frumos înseamnă a urî frumos, iar a urî fără prihană înseamnă a iubi.

Eleganța e necesară nu numai în arte, ci și în toate activitățile omenești.

Nimănui nu-i este interzis să trăiască o viață demnă.

Când un înțelept intervine într-o discutie, îi sperie pe toți nu mai puțin decât un lup. Dacă trebuie cumpărat ceva, dacă urmează să se încheie o afacere, dacă, pe scurt, e vorba despre unul dintre acele lucruri fără de care viața noastră nu-i posibilă, acest înțelept ți se va părea un prostănac fără seamăn, și nu o ființă umană. El nu poate fi util nici sie însuși, nici țării sale, fiindcă nu se pricepe la cele mai obișnuite lucruri și e foarte departe de opiniile generale și de obiceiurile respectate de toată lumea. Dintr-o asemenea neconcordanță cu realitatea vieții și a moravurilor ia naștere cu siguranță o ură față de toate cele înconjurătoare, fiindcă în societatea umană totul este îmbibat de prostie, totul este făcut de proști în mijlocul proștilor.

Dacă îți faci prieteni noi, nu uita de cei vechi.

Dacă toți muritorii s-ar îndepărta de orice fel de frecventare a înțelepciunii și și-ar petrece viata numai în compania prostiei, n-ar mai exista pe lume niciun bătrân și toți s-ar bucura de o tinerețe veșnică. Uitați-vă la toți acești morocănoși uscați care se ocupă cu studiul filozofiei sau cu alte activități dificile și plicticoase. Nici n-au apucat să devină tineri și sunt deja bătrâni. Grijile și meditațiile perseverente și neîncetate le-au pustiit sufletele, le-au epuizat seva vieții.

Fii bănuitor cu tot ce ți se naște din avânt sufletesc, chiar dacă e vorba de ceva cinstit.

Să fim sinceri. Oare nu înțelepciunea l-a adus pe Socrate la cupa cu otravă?