Henry Thomas Buckle

(24 noiembrie 1821 - 29 mai 1862) istoric englez, uneori numit "părintele istoriei științifice", autorul unei neterminate Istorii a civilizației, un jucător priceput de șah amator.

Magyar4 Română104
Englezii călătoresc nu pentru a vedea țări străine, ci pentru a vedea soarele.
Filozofia fiecărei specialități se bazează pe legătura celei din urmă cu alte specialități, iar ea trebuie căutată în punctele de contact dintre acestea.
Nimeni nu poate scăpa de impresiile mediului înconjurător; iar ceea ce se numește o nouă filozofie sau o nouă religie, este, de obicei, nu atât creearea unor idei noi, cât a unei direcții noi.
Observatorul cel mai atent și gânditorul cel mai profund sunt întotdeauna judecătorii cei mai indulgenți; doar un mizantrop solitar, chinuit de suferințe imaginare, tinde să deprecieze caracteristicile bune ale unei persoane și să le exagereze pe cele rele.
Întâlnim adeseori oameni a căror știință de carte servește ca instrument al ignoranței lor, oameni care cu cât citesc mai mult, cu atât știu mai puțin.
Cine își lingușește superiorii, calcă pe cei care sunt mai jos decât el.
Adevărata cunoaștere constă nu în cunoașterea faptelor, care îl face pe un om doar pedant, ci în folosirea faptelor, care îl face pe om filozof.
Cunoașterea nu este un vizitator inert, pasiv, care vine la noi, indiferent dacă vrem sau nu; ea trebuie căutată înainte de a fi a noastră, ea este un rezultat al unei munci enorme și, de aceea, al unui mare sacrificiu.
Un legislator trebuie să caute nu adevărul, ci folosul.
Singurul remediu împotriva superstiției este cunoașterea; nimic alta nu poate scoate această pată din mintea umană.
În trecut, țările gele mai bogate erau cele ale căror natură era cea mai abundentă; acum, țările cele mai bogate sunt cele în care omul este cel mai activ.
O concepție greșită se luptă cu alta, fiecare își distruge adversarul, și din această luptă se naște adevărul. În aceasta constă istoria dezvoltării spiritului uman și din acest punct de vedere, deschizitorii de noi drumuri și fondatorii de noi erezii sunt binefăcători ai neamului omenesc. Dacă au avut dreptate sau nu, acesta este aspectul cel mai nesemnificativ al problemei. Ei acționează asupra spirituiui ca un stimulent, îi îndreaptă eforturile către activitate, ne îndeamnă la cercetări noi; lucrurile vechi le tratează în feluri noi; ei depășesc inerția tuturor și, probabil, în chip grosolan, dar cu folos însă, se luptă cu îndrăgirea rutinei.
Avem nevoie doar de o critică liberă și atunci putem fi siguri că totul se va pune în ordine, oricâte greșeli am face.
Cel mai mare inamic al cunoașterii nu este eroarea, ci inerția.