Pizma nu poate să se ascundă. Învinovățește și judecă fără dovezi, cusururile le face mai mari, cele mai mici greșeli le socotește enorme; graiul său e plin de fiere de exagerare și de ocară. Se încăpățânează cu îndărătnicie și furie împotriva meritului evident. E oarbă, înfuriată, nesocotită și brutală.
Ambiția este un semn al talentului, curajul, al înțelepciunii, pasiunea, al minții, iar mintea, al cunoștințelor, sau invers, pentru că întâmplarea și circumstanțele fac orice eveniment să fie ori bun ori folositor, ori dăunător.
Omul nu-și apreciază într-atât semenii încât să recunoască faptul că și alții sunt capabili să dețină o funcție înaltă. Să recunoaștem după moarte meritele cuiva care a făcut față cu succes acestei funcții - asta-i tot de ce suntem în stare.
Numai cel care trăiește ca și cum ar fi nemuritor este capabil de fapte mari. Cu cât omul posedă mai multe pasiuni puternice, dar contradictorii, cu atât mai puțin este el capabil să exceleze în ceva.
Ceea ce rămâne în noi de la natură este mai neîmblânzit și mai puternic decât ceea ce acumulăm prin studii, experiențe și reflecții, fiindcă orice artă destinde chiar și atunci când corectezi și desăvârșește.
