Paul Henri Thiry D'Holbach

Pentru ca fericirea noastră să fie completă, noi avem nevoie de afecțiune și sprijin din partea societății, iar societatea trebuie în ultimă instanță să ne stimeze, să ne salute, să lucreze pentru fericirea noastră, în măsura în care și noi muncim pentru bunăstarea ei; această legătură reciprocă este numită datorie morală.

Pentru a înțelege esența reală a moralei, oamenii nu au nevoie nici de teologie nici de revelații, nici de zei; ei au nevoie doar de bun simț.

Orice ar spune teologii, nu este greu să înțelegem că, doctrina creștină s-a instaurat într-un final prin puterea regilor și împăraților; dogmele teologice, care se presupunea a fi plăcute lui Dumnezeu, se propovăduiau de fiecare dată cu ajutorul forței; adevărată se dovedea a fi acea religie care era propovăduită de împărat; credincios se considera a fi acela care deținea destulă putere și autoritate pentru a-i distruge pe cei declarați dușmani ai lui Dumnezeu Însuși.

Cu cât mai atent vom studia religia, cu atât mai mult ne vom convinge că scopul ei principal este bunăstarea clerului.

Cu cât mai mult ne gândim la dogmele și principiile religiei, cu atât mai mult ne convingem că scopul lor primordial constă în protejarea intereselor tiranilor și ale clerului în detrimentul intereselor sociale.

Rasa umană, în toate țările, a devenit o jertfă a clerului, care a denumit religia un sistem, și pe care la inventat pentru a ține oamenii sub control, oameni a căror imaginație au înrobit-o, al căror bun simț l-au întunecat și a căror rațiune vor să o distrugă.

Omul este superstițios numai pentru că e timid și e timid doar pentru că e ignorant.

Omul nu este liber nicio singură clipă din viața sa.

Omul va căuta mereu plăcerea, fiindcă îi este caracteristic să iubească tot ce-i luminează, și-i face plăcută existența; este imposibil să-l faci pe om să iubească neplăcerile și mizeria.

Omul este o ființă sensibilă, receptivă, rațională și înțeleaptă, care tinde spre autoconservare și fericire.

Morala creștină se dovedește a fi special inventată pentru a îngenunchea și subjuga natura umană cu ajutorul unor fantome fictive, și tocmai de aceea majoritatea oamenilor nu au fost influențați de ea.

A-ți da viața pentru o religie oarecare nu înseamnă a demonstra că această religie este adevărată și duhovnicească; în cel mai bun caz, aceasta dovedește doar credința martirilor în faptul că religia lor este astfel. Un oarecare entuziast care merge la moarte de dragul religiei dă dovadă doar de fanatism religios, care uneori poate fi mai puternic decât dorința de a trăi.

Toleranța și omenia, principalele virtuți ale oricărui sistem moral, sunt absolut incompatibile cu prejudecățile religioase.

Vanitatea și lăcomia au fost în toate timpurile principalele vicii ale clericilor.

Doar cea mai sălbatică dintre barbarii, cea mai josnică ambiție, cea mai oarbă vanitate au putut pune bazele dogmei despre chinurile eterne din iad.

Superstiția, odată ce a pus stăpânire pe sufletul omului, poate să-i fure liniștea pentru totdeauna.

Superstiția este un fenomen trecător; nicio putere nu poate fi de lungă durată, dacă nu are ca bază sinceritatea, rațiunea și dreptatea.

Frica a fost și va fi mereu cel mai eficient mod de înșelăciune și de ținere sub control a oamenilor.

Este suficient să privim fără prejudecăți la lucruri, pentru a ne convinge că preoții sunt oameni extrem de periculoși. Scopul lor primordial este acela de a stăpâni rațiunea oamenilor, ca apoi să le jefuiască pungile.

Conștiința este un judecător lăuntric care apreciază în ce caz și în ce măsură faptele noastre pot fi lăudate sau blamate de aproapele nostru.

Moartea pentru anumite convingeri demonstrează la fel de puțin adevărul sau supremația acestei convingeri, la fel cum moartea într-o luptă nu sau supremația acestei convingeri, la fel cum moartea într-o luptă nu poate servi în niciun caz drept dovadă a dreptății conducătorului, pentru interesele căruia mulți nebuni sunt gata să-și dea viața.

Un guvern instaurat prin forță se menține la putere tot prin forță.

Preoții au înțeles că servind unor zei, se serveau de fapt pe ei înșiși, având astfel posibilitatea de a-și însuși foarte simplu darurile, obiectele și jertfele aduse unor ființe care niciodată nu au pretins toate aceste lucruri.

Cel mai incert lucru în orice religie îl reprezintă temeiul ei.

Religia îi consolează doar pe cei ce nu sunt în stare să o perceapă; promisiunea unei răsplăți îi poate tenta doar pe cei care nu gândesc asupra caracterului dezgustător, plin de ură și violență, pe care religia îl atribuie lui Dumnezeu.

Religia reprezintă un frâu pentru oamenii cu caracter necumpătat sau legați de anumite circumstanțe ale vieții. Frica în fața lui Dumnezeu îi menține fără păcat doar pe cei care nu pot să mai dorească ceva cu adevărat sau nu sunt în stare să o facă.

Religia ca atare reprezintă un dușman al bucuriilor și prosperități umane. Ferice de cei săraci! Ferice de cei ce plâng! Ferice de cei ce suferă! Vai și-amar de cei care trăiesc în veselie și desfrânare! Acestea sunt descoperirile propovăduite de creștinism!

Religia nu este altceva decât o artă de a ocupa gândirea limitată a omului cu lucruri pe care acesta nu este în stare să le înțeleagă.

Rar se poate vedea cum victoriile și cuceririle făcute sunt compensate de cheltuielile făcute în numele lor; politica conducătorilor se limitează de obicei la dobândirea unor mărunțișuri cu prețul unor mari pierderi. Cele mai remarcabile succese reduc, de obicei, potențialul real al puterii.

Încercarea de a vindeca oamenii de rele, fără a le extermina prejudecățile, nu are niciun rost.