născut Paul Heinrich Dietrich von Holbach (8 decembrie 1723 - 21 ianuarie 1789) savant, filozof materialist, enciclopedist de origine germană, dar de limbă franceză, cunoscut mai ales ca fiind primul ateu autodeclarat din Europa.
Diferența naturală dintre oameni face imposibilă egalitatea bogățiilor lor. Zadarnice ar fi încercările de a face comună averea unor indivizi nu sunt egali după pricepere și putere, după ingeniozitate și caracter activ.
Devotamentul față de orice sistem de convingeri nu este nimic altceva decât rezultatul unor deprinderi. Rațiunii îi este la fel de greu să refuze modul obișnuit de a gândi și să accepte alte convingeri ca și trupului să acționeze și să trăiască, fără a folosi capacitățile și organele sale.
A considera că suntem obligați să credem în lucruri care nu sunt accesibile rațiunii noastre este la fel de absurd cu a afirma că Dumnezeu ne cere să zburdăm fără aripi.
Adepții unui Dumnezeu gelos, răzbunător și crud - așa se pare că este Dumnezeul iudeilor și al creștinilor - nu pot fi considerați nici rezervați, nici răbdători, nici omenoși. Cei ce cred într-un Dumnezeu care poate fi jignit prin gândurile și convingerile făpturilor sale slabe, care sortește, la chinuri veșnice, la exterminare totală pe cei ce propovăduiesc altă religie, la fel sunt și ei, nerăbdători, cruzi și neiertători.
Renunțați pentru totdeauna la toate superstițiile care sunt de natură să aducă numai nenorocire, fie ca unica voastră religie să fie doar morala; fie ca scopul vostru să fie fericirea, iar conducătorul vostru rațiunea, și fie ca să găsiți în voi destulă virtute pentru a realiza acest scop, această virtute să vă fie unicul Dumnezeu. A iubi virtutea și a trăi în virtute - iată unicul mod de a i te închina lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr există un Dumnezeu căruia îi pasă de făpturile sale, un Dumnezeu nepărtinitor, bun și înțelept, el nu vă va respinge pentru că ați urmat rațiunea.
Omul superstițios ar trebui tratat tot așa cum se tratează alcoolicul; superstiția este o boală cronică, dar vindecabilă. Desigur, nu poți fi niciodată sigur că boala nu va recidiva.
Baza atracției prietenești o constituie acele avantaje pe care așa-numiții prieteni tind să le obțină unul de la altul. Lipsiți-i de aceste avantaje și prietenia lor va înceta să existe.
Speranța într-un paradis viitor și frica față de chinurile care vor urma s-au dovedit a fi un obstacol pentru oameni în calea lor spre fericire aici, pe pământ. Ea a servit doar pentru a chinui și istovi unele suflete slabe și credule și nu a putut opri niciun om, atras de pasiuni puternice sau de obiceiuri înrădăcinate.
Ah, dacă ar fi ca statele din care e format globul pământesc să fie mici și dacă ar fi ca ele să fie proporționale cu talentul celor care le guvernează!
Dumnezeu nu-i va putea face nimic unui om care este atât de nechibzuit, încât desconsideră părerea altora, ignoră decența, încalcă legea și se condamnă singur la batjocură și blestem din partea aproapelui său. Orice om cu judecată va înțelege foarte usor că în această lume stima și dragostea aproapelui sunt absolut necesare pentru a fi fericit și că pentru cei care-și dăunează prin viciile proprii și trezesc disprețul societății față de ei, viața devine o povară foarte grea.
Niciun om nu va putea fi erou în ochii slugii sale. Nu este de mirare că Dumnezeu, din care preoții fac o sperietoare pentru alții, puțin îi sperie pe ei înșiși și aproape că nu le influențează comportamentul.
Necunoașterea naturii constituie rădăcina acelor forțe necunoscute care de atâta timp înspăimântată rasa umană și acelor dogme superstițioase care au fost izvorul tuturor nenorocirilor ei.
Nu Dumnezeu la făcut pe om după ghipul și asemănarea Sa, ci omul, dintotdeauna, l-a creat pe Dumnezeu după chipul său, înzestrându-L cu rațiunea și calitățile sale, dar mai ales cu neajunsurile sale.
Foarte des întâlnim oameni înțelepți care continuă să fie adepții unor prejudecăți copilărești... Dar uneori, victimele superstițiilor devin oameni geniali; imaginația care le este caracteristică le sporește rătăcirea și îi leagă tot mai mult de unele păreri față de care ar fi simțit rușine dacă li s-ar fi permis să recurgă la propria lor rațiune... Omul cu o judecată sănătoasă gândește rațional asupra oricărui obiect, dar cum vine vorba de religie se, întoarce în copilărie.
Morala nu are nimic în comun cu religia... religia nu servește ca bază pentru morală, ea fiindu-i mai degrabă ostilă. Adevărata morala trebuie să se bazeze pe natura umană; morala religioasă se va dezvolta mereu în temeiul himerelor și al despotismului acelor oameni care îl înzestrează pe Dumnezeu cu limbă, și care, de cele mai multe ori, contrazic esența și natura omului.
Morala este singurul cult, singura religie naturală a omului pe pământ, singura care ar trebui să-l preocupe în această lume. Doar îndeplinând cerințele acestei morale putem considera că îndeplinim voia lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, atunci la înzestrat cu siguranță și cu instinctul de conservare și aspirație spre fericire. Dacă Dumnezeu ne-a creat în stare să gândim, înseamnă că a dorit ca noi să putem folosi această gândire, să deosebim răul de bine, folositorul de dăunător. Dacă El ne-a creat să fim sociabili, înseamnă că a dorit ca noi să trăim în societate și să tindem spre bunăstarea ei.
Dorința de a plăcea, devotamentul față de tradiții, frica de a părea ridicol și frica față de clevetirea oamenilor - iată stimulente care sunt mult mai puternice decât viziunile religioase.
