Ioan Damaschinul
(c. 676 — d. 4 decembrie 749) este considerat ultimul Părinte al Bisericii, în ordine cronologică, unul din cei mai importanți gânditori ai Bizanțului, de origine arameică-siriană. Spirit enciclopedic, a încercat să realizeze o sinteză de vaste proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții, cu cel aristotelic.
Magyar1
Română44
Dacă omul înțelept nimerește într-o nenorocire, el se va supune și celui mai umil, câtă vreme nu obține ceea ce-și dorește.
Omul rău și viclean preschimbă iubirea în dușmănie și dezbinare, dacă se bagă între prieteni.
Trebuie să păstrezi taina prietenilor tăi. Cel care nu păstrează taina își necinstește conștiința și încrederea față de sine.
Dovada dragostei adevărate stă în aceea de a-i iubi pe cei iubiți și a ține vrăjmășie dușmanilor.
Copacul, chiar dacă a fost retezat cu toporul va crește din nou; și rana de săgeată se va vindeca și va trece. Dar împunsătura cuvântului e de nelecuit, fiindcă ea nimerește drept în inimă.
Chiar dacă dușmanul e lipsit de putere, un sfetnic înțelept al împăratului nu va permite acestuia să pornească o bătălie, când pacea poate aduce aceleași foloase.
Oricine țese intrigi împotriva aproapelui va cădea în groapa săpată de el însuși.
Nebunii îi urăsc mereu pe înțelepți, ignoranții, pe cei învățați, ticăloșii, pe cei curați, stricații, pe cei buni.
La vreme de ispită se adună toate nenorocirile.
Furtuna nu vatămă copacii mici, ci pe cei mari, frângându-i, îi smulge din rădăcină.
Bolnavul nu trebuie să-și ascundă boala în fața medicului și nici săracul sărăcia în fața prietenilor.
Pe omul chibzuit și elocvent nu mereu îl remarci înainte de a vorbi cu el: e asemenea focului ascuns în mărăcini, care, când se manifestă, își înalță în aer vâlvătaia.
Proștii își consideră întotdeauna dușmanii ca fiind slabi.
Sufletul lacom e izvorul tuturor faptelor rele.
