Platon

Cea mai bună cale a vieții stă în practicarea dreptății și a celorlalte virtuți, atât în viață, cât și în moarte.

Pentru a căpăta simpatia prietenilor și a cunoscuților în relațiile de viață, trebuie să le prețuim serviciile pe care ni le aduc mai presus decât o fac ei înșiși; și invers, serviciile aduse de noi trebuie să, le socotim mai neînsemnate decât afirmă prietenii și cunoscuții noștri.

Omul care s-a prostit agitându-se este cel mai de disprețuit dintre oameni.

Când ești experimentat, până și zilele îți sunt îndrumate cu artă; când nu ești experimentat, zilele tale sunt în voia capricioasă a întâmplării.

Există o singură, monedă - rațiunea, iar în schimbul ei trebuie dat tot: doar în acest caz vor exista sinceritatea și curajul, și judecata chibzuită și dreptatea, într-un cuvânt, virtutea autentică; ea este combinată cu rațiunea, fie că e însoțită de plăcere sau nu.

Cel mai bun lucru nu e nici războiul, nici luptele armate interne: e îngrozitor când se simte nevoia acestora; pacea este o prietenie universală. Nu are sens să-l întrebi pe cel care vrea să fie fericit de ce anume vrea asta.

Omului bun nu i se întâmplă nimic rău nici în timpul vieții, nici după moarte.

Înainte de a mustra pe cineva pentru ceva, Platon recomandă să te întrebi: „Dar oare eu nu sunt la fel?”. Astfel, cicăleala se transformă în îngăduință.

Poetul, dacă vrea să fie poet adevărat, trebuie să creeze mituri, și nu judecăți.

Se pare că nu stă în firea omului ca, din proprie inițiativă, să aleagă, în locul binelui, răul; când oamenii sunt obligați să aleagă între două rele, nimeni, firește, nu-l va alege pe cel mai mare, dacă există posibilitatea să-l aleagă pe cel mai mic.

Temeiul oricărei înțelepciuni este răbdarea.

Nimeni nu se apucă să facă același lucru ca mai înainte dacă în viitor va putea să facă ceva mai bun.

Copiilor nu trebuie să le lăsăm aur drept moștenire, ci mai mult bun simț.

Noi, de fapt, nu știm nimic.

La orice întrebare se poate răspunde, dacă întrebarea e pusă corect.

E mai ușor să-i mulțumești pe ascultători vorbind despre natura zeilor decât despre a oamenilor. Pasiunea este momeala răului.

Ignoranța totală nu e cel mai mare rău: acumularea de cunoștințe prost asimilate e și mai rea.

Pasiunea exagerată pentru filozofie e vătămătoare.

Când unii gândesc într-un fel, iar alții în alt fel, atunci deja nu mai există o opinie comună și negreșit fiecare îl disprețuiește pe celălalt pentru felul cum gândește.

Când dorim să căutăm ceva ce nu știm încă, devenim mai buni, mai curajoși și mai activi decât cei care afirmă că ce este necunoscut nu se poate găsi și nu are rost să căutăm.

Fiecare suflet tinde către bine și de dragul lui e gata de orice; el simte că există ceva de acest gen, dar îi este greu și nu are destulă putere și în ce constă acesta.

Opinia adevărată ne conduce la acțiuni corecte nu mai puțin decât rațiunea.

Dacă numesc pe cineva din apropiere ticălos, va trebui să mă tem să nu-mi facă vreun rău.

Dacă contrariile care se nasc nu s-ar echilibra unul pe altul, ca și cum ar descrie un cerc, dacă nașterea ar fi decurs în linie dreaptă, într-o singură direcție și niciodată nu s-ar întoarce îndărăt, în sens contrar, toate ar fi fost în cele din urmă identice, ar fi avut aceleași însușiri, iar nașterea ar fi încetat.

Tot ce se numește bine, e rău pentru cel nechibzuit. Utilizarea scrisului instalează în suflet uitarea.

Tot ce este peste măsură trezește de obicei o schimbare bruscă în partea opusă, fie în starea vremii, fie la plante sau în corp. Nu în mai mică măsură poate observa aceasta și în organizarea statală.

Tot ceea ce produce trecerea de la neființă la ființă e creație.

De nenorocirile care se abat asupra lor oamenii sunt înclinați să învinovățească destinul , pe zei, și pe oricine altcineva, dar numai pe ei înșiși nu.

A te teme de moarte nu este altceva decât a-ți atribui o înțelepciune pe care nu o ai, adică a-ți închipui că știi ceea ce nu știi. Fiindcă nimeni nu știe ce este moartea, nici măcar dacă nu cumva ea este cel mai mare bine pentru om, și cu toate acestea ne temem de ea de parcă ar fi cel mai mare dintre rele. Dar nu e oare cea mai rușinoasă dintre ignoranțe să-ți închipui că știi ceea ce în realitate nu știi?

Puternic este acela care știe să tacă atunci când are dreptate.