Confucius

„Există vreun cuvânt cu ajutorul căruia ne-am putea conduce viața?” a fost întrebat Confucius. „Da, este, a răspuns el. Îngăduința.”

„Există nemurire?” a fost întrebat Confucius. „Noi nu știm ce este viața, cum am putea așadar ști ce este moartea?” a răspuns el.

Odată, Confucius a văzut o femeie plângând și a întrebat-o care îi este amărăciunea. Ea i-a zis că un tigru i-a sfâșiat toți apropiații, unul după altul. „De ce nu pleci din locurile astea?” s-a mirat înțeleptul. „În alte locuri, cârmuitorii asupresc poporul”, răspunse femeia. „Vedeți, a spus atunci Confucius eleviior, un tiran sângeros e mai de temut pentru om decât un animal feroce.”

Omul sporește Calea, nu Calea îl sporește pe Om. La vârsta de 15 ani mi-am îndreptat gândurile către învățătură; la cea de 30, m-am format; la 40, nu mai aveam îndoieli; la 50, am aflat Mersul Cerului; la 60, am devenit umil; la 70, urmându-mi îndemnul inimii, n-am întrecut măsura.

Să mori de foame e o întămplare neînsemnată, dar să-ți pierzi morala e o nenorocire.

Acela care, aplecându-se asupra celor vechi, e capabil să descopere ceva nou, e demn să fie învățător.

Acela care până la patruzeci de ani trezește doar antipatie e un om terminat.

Acela care tinde să cunoască calea cea dreaptă, dar se îmbracă neîngrijit și se hrănește prost, nu e demn de interes.

Cel care e moralmente înzestrat, știe negreșit să vorbească frumos.

Cel care păzește avutul altor oameni și-l păzește și pe al său.

Trasul cu arcu ne învață, cum trebuie să căutăm adevărul. Când arcașul dă greș el nu dă vina pe alții ci caută, cauza în el însuși.

Iată care e relația dintre conducător și popor: Împăratul e vizitiul, funcționarii și legile sunt zăbala și hățurile, iar poporul - calul. Ca să mâni caii bine, trebuie să le pui corect zăbala, și să ții hățurile drept, trebuie să potrivești forța cailor și să urmărești că cei din urmă aleargă coordonat. În aceste condiții, conducătorul nu are nevoie să scoată nici un sunet, nici să plesnească din hățuri și nici sâ-i îndemne cu vorba - cai vor alerga singuri.

Nu am văzut niciun om absolut înțelept. Suficient e să vezi un om nobil. Nu am văzut niciun om bun. Suficient e să vezi un om consecvent.

Mijlocul este locul cel mai apropiat de înțelepciune; a nu ajunge la el e același lucru cu a-l depăși.

Cinci lucruri definesc virtutea absolută: seriozitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, sârguința și bunătatea.

Când principiile se deosebesc, nu poți găsi un limbaj comun.

Adevărata bunătate provine din inima omului. Toți oamenii se nasc buni.

Să plătești răului cu bine e o absurditate. Cu ce plătești atunci binele?

Feriți-vă să faceți ceea ce, mai devreme sau mai tărziu, veți regreta.

Mai bine să arzi o lumânare mică, decât să blestemi întunericul.

Când vezi un om bun, străduiește-te să-l întreci; când vezi unul rău, cercetează-i inima.

Când bogăția se concentrează într-o singură mână, poporul se împrăștie. Când bogăția se împarte, poporul se adună.

Așa cum pe cer nu pot exista doi sori, la fel poporul nu poate avea doi conducători.

Oricine poate deveni nobil. Trebuie doar să vrea să devină.

A ști ce trebuie să faci și să nu faci asta e cea mai rea formă de lașitate.

Dacă omul nu este înzestrat cu omenie, ce să mai vorbim de etică și de muzică?

Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile.

Omul vrednic nu merge pe urmele altor oameni

E deajuns ca vorbele să exprime un sens.

Virtutea nu rămâne singură. I se vor găsi cu siguranță vecini.