Lev Tolstoi

Îl prețuiesc foarte mult pe Kant, dar e atât de greoi, de cețos. Iar Rousseau și mai ales Pascal se exprimă atât de strălucit, de limpede, de frumos!

Ce absurd e să crezi că vechea credința e bună! Cum poți să rămâi la vechea credință când ai conștiința de acum? E ca și cum un adult ar purta haine de copil.

Țăranii obișnuiesc să-i înjure pe preoți. Îi opresc de fiecare data.

La început, civilizația place, apoi plictisește.

Principiul comunitar e puternic atunci când la baza lui stă principiul religios.

Când persoanele sus-puse devin oameni, sunt cât se poate de fermecătoare.

Patriotismul slav e bun doar pentru că ține de domeniul spiritual, religios și moral.

Așa cum în ziua de azi se scrie cu groază despre felul în care odinioara erau biciuiți țăranii, la fel se va scrie peste ani despre faptul că pământul se afla în proprietate personală.

Oamenii nu pot fi superiori sau inferiori spiritual, pur și simplu conștiința spirituală a unora este mai mult sau mai puțin ascunsă.

În Talmud, doctrina naționalistă îngustă stă alături de adevărurile supreme. Se înțelege, prima ocupă mult loc, iar cele din urma puțin.

Dacă ești înțelept poți suporta lipsa cunoașterii, dacă ești curios e greu.

[Despre statuia lui N. Gogol din Moscova.] Când am văzut statuia mi s-a părut bună. Gogol are un chip de suferind, de om care l-a căutat pe Dumnezeu înaintea morții, reflectă sentimentul suferinței.

[Despre Herzen.] Este revoluționarul de tip vechi. Herzen este profund, înflăcărat, serios.

Pământul nu poate fi proprietate personală. Cine stăpânește pământul stăpânește puterea.

Cine va stăpâni pământul va stăpâni oamenii.

Jertfa de sine e o prejudecată, o falsă credință.

[Despre masoni.] Așa se numesc oamenii care nu sunt de acord cu doctrina catolică.

Nu am nici o doctrină. Adevărul este unul singur în toate doctrinele. Trebuie să eliminăm din ele doar ce contrazice adevărul.

Simt întotdeauna că nu fac nici pas fără Dumnezeu, dar, știu bine, cu cât ți-L închipui mai clar, cu atât crezi în El mai puțin.

Oamenii care trăiesc după datină, hipnotizați de opinia publică, reprezintă 99 la sută, cei care cercetează reprezintă doar unu la sută.

Mă întreb cine are o imagine mai adevărată despre Soare. Țăranul care știe unde și când răsare și apune Soarele și ce munca îndeplinește el până la asfințit, sau savantul care habar n-are de asta, ci cunoaște doar linia imaginara pe care Pământul se învârte în jurul Soarelui.

Valoarea artistului se vede din gama largă a stărilor sufletești pe care el se poate mișca. O gamă largă e calitatea esențială a artistului, ea îi permite să treacă prin diferite sentimente, chiar și prin cele mai joase, aproape animalice.

Teozofii trec dincolo de limitele minții, definesc viața viitoare, vorbesc despre ea din perspectiva timpului și spațiului. Dar ea se află în afara acestor condiții. La Kant nu întâlnim așa ceva. Kant deosebește ce poate și ce nu poate lămuri rațiunea. La Hegel însă e un talmes-balmeș. Simți că nu există nici un conținut.

Celui care ajunge la vârsta mea îi e indiferent dacă trăiește sau moare, el se străduiește doar să-și trăiască bine viața, să implinească voia lui Dumnezeu, iar atunci găsește adevărata religie.

Uneori scrii lucruri inutile doar pentru a vedea că trebuie să le elimini. Cât timp rămân numai în gândurile tale, te pun în dificultate, dacă le pui pe hârtie, vezi că sunt de prisos.

Singura știință cu adevărat necesară, singura cunoștință de care am nevoie, este cunoașterea a ceea ce trebuie să fac, cum trebuie să trăiesc pentru a-mi duce viața cel mai bine cu putință. Toate așa-zisele cunoștințe științifice care nu duc către răspunsul la această întrebare sunt inutile. Cunoștințele matematice, și parțial cele fizice și astronomice, sunt atrăgătoare și prețioase ca mijloc de rafinare și disciplinare a minții. Dar, admițând acest lucru, nu trebuie să uităm că, după cum spune Lichtenberg *, „capacitatea de înmagazinare a creierului este limitată“.

Dacă în scrierile mele există ceva bun și necesar oamenilor, ele își vor găsi calea spre oameni. Dumnezeu are destul timp.

Rugăciunea evreilor este tânguire, extaz.

Arta trebuie să fie simplă, limpede, accesibilă poporului și, în același timp, să fie pătrunsă de suflul vieții. Ce scriem trebuie să capteze sufletul și să fie limpede.

Teatrul și muzica au două laturi, una e interpretarea, cealaltă e lucrul în sine. În timpul interpretării, lucrarea însăși e uitată, fiindcă o interpretare buna umbrește opera. Uneori se confunda conținutul operei cu interpretarea. Interpretarea e buna, dar conținutul nu-i bun de nimic. În muzică, acordurile sunt minunate, uneori auzi niște acorduri de-ți dau lacrimile, tehnica e uimitoare, lucrarea nu-i buna de nimic, dar produce o impresie puternică. Iar aceste laude și impresia interpretării îl strică pe autor, care crede că laudele îi sunt adresate lui. Dacă citești aceeași piesă, o vei arunca cât colo de plictiseală. Dar când interpretarea este plină de talent o privești cu plăcere. Același lucru se poate spune și despre muzică. Nu la fel se întâmplă în meseria noastră, în literatură și în poezie.