Aristotel

Cineva i-a adus odată lui Aristotel la cunoștință că cineva îl ocărăște în lipsa-i. Filozoful a reacționat cu blândețe: „În lipsă, să mă și omoare.”

Acela care se manifestă pe sine în activitățile intelectului și dă intelectului cinstea cuvenită este, se pare, așezat în chipul cel mai avantajos și mai plăcut zeilor decât toți ceilalți.

Cine merge înainte cu științele, dar rămâne în urmă cu morala, acela dă mai mul înapoi, decât merge înainte.

Ferește-te de lipsa de măsură și în năzuința către glorie, și în respingerea ei.

Și sărăcia și bogăția sunt o încălcare a măsurii cuviinței.

A fi înzestrat cu virtuți nu înseamnă a ști puțin sau mult.

E imposibil să săvârșești ceva virtuos fără să suferi simți desfătare din aceasta.

Mânia este o pasiune feroce care ține de dispoziția sufletească, capabilă să se repete des, violentă și cu o putere de nestrămutat, servind drept cauză a crimelor, aliata nenorocirii, complicele stricăciunii și al necinstei.

Unui suflet remarcabil nu-i este străină nebunia.

Oricine își iubește creația mai mult decât l-ar iubi aceasta, dacă ar prinde viață.

Oricine se poate mânia, și aceasta e ușor la fel ca a da și a cheltui bani, dar nu oricine poate face aceasta așa cum se cuvine, cât și când se cuvine, pentru ce și cum se cuvine.

Orice virtute este mijlocul dintre două extreme opuse.

Toate științele sunt mai necesare decât filozofia, dar nici una nu este superioară.

Învățătura e cel mai bun bagaj pentru bătrânețe.

Zeul e dincolo de virtute și de viciu. Căci omul vicios face, probabil, de o mie de ori mai mult rău decât un animal.

Fericirea constă în activitatea sufletului conformă virtuții.

Dacă urmările a două lucruri sunt rele, e mai de preferat acela din care decurge un rău mai mic.