Aleksandr Herzen

E ușor de spus că singurul vinovat de soartă omului e el însuși, dar cum poți aprecia și cântări partea de vină a omului și cea a mediului în care trăiește?

Consider că starea poporului a cărui tânără generație nu are tinerețe e o mare nenorocire; noi am înțeles deja că o singură tinerețe nu este de ajuns pentru aceasta.

Am trăit pe propria piele și până la capăt toate fazele vieții de familie și am văzut toată fragilitatea legăturilor de sânge; ele sunt puternice când se sprijină pe o legătură spirituală...

Un om stăpânit de o patimă puternică este un egoist teribil.

Omul este chemat în lumea social-istorică, liberă din punct de vedere moral și activă în sens pozitiv; el are nu numai capacitate de înțelegere, ci și voință, care poate fi numită rațiune pozitivă, rațiune creatoare.

Omul nu poate refuza să participe la o faptă omenească săvârșită lângă el; el trebuie să acționeze în locul său și în vremea sa - în aceasta constă vocația lui universală.

Un om fără, inimă este o mașină de gândit rece, fără familie, fără prieteni, fără țară; inima reprezintă o bază frumoasă și indispensabilă a dezvoltării spirituale.

O viață privată, care nu cunoaște nimic din ce petrece dincolo de pragul propriei case, oricât ar fi împlinită, tot săracă este.

Nu există o fericire cronică, la fel cum nu există gheață care să nu se topească.

Respectul față de adevăr este începutul înțelepciunii.

Nu există subiecte dificile, ci doar un noian de lucruri pe care noi, pur și simplu, nu le știm, ba chiar mai multe, pe care le cunoaștem prost, incoerent, fragmentar, chiar eronat. Aceste informații false ne țin mai mult în loc și ne abat mai tare decât acelea pe care nu le știm.

Cereți să vi se dea, în locul dragostei față de omenire, o ură împotriva a tot ce zace în drum și vă împiedică să mergeți înainte.

Doar dragostea dă naștere la ceva durabil și viu, iar mândria este stearpă, fiindcă nu are nevoie de nimic în afară de ea însăși.

Teatrul este instanța supremă în rezolvarea problemelor de viață.

Talentul educației, talentul iubirii răbdătoare se întâlnește mai rar decât toate celelalte. El nu poate fi înlocuit nici de iubirea, oricât de înflăcărată, a mamei, nici de dialectica, oricât de puternică, argumentativă.

Crimele teribile au consecințe teribile.

Suferința, durerea sunt o chemare la luptă, sunt strigătul de pază al vieții, care atrage atenția asupra unui pericol.

Bătrânețea își are frumusețea ei, care nu emană pasiune și elan, ci pace și liniște...

Dreptatea nu înseamnă nimic pentru un om care nu este stăpânit de o pasiune.

Conviețuirea sub același acoperiș este în sine un lucru îngrozitor, care a ruinat jumătate din căsătorii. Trăind strâns laolaltă, oamenii sunt prea aproape unul de altul, se văd prea în detaliu, prea pe bucățele și, pe neobservate, rup petală cu petală, toate florile aurei ce înconjoară o personalitate cu poezie și grație.

Cuvântul „egoism”, ca și cuvântul „dragoste”, sunt prea generale: pot exista și o dragoste josnică, și un egoism suprem. Egoismul unui om evoluat și rațional este nobil, reprezentând iubirea acestuia față de știință, artă, față de aproapele său, față de o viață mai vastă, față de independednță; iubirea unui sălbatic limitat, chiar și iubirea lui Othello, este un egoism suprem.

Cei mai cruzi și necruțători dintre toți oamenii, predispuși la ură și la persecuții, sunt ultrareligioșii.

Guvernul rus, ca o providență pe dos, îmbunătățește nu viitorul, ci trecutul.

Religia este căpăstrul esențial pentru mase, o intimidare de proporții a celor simpli, un paravan de dimensiuni colosale care împiedică poporului să vadă cu claritate ce se întâmplă pe pământ, făcându-l să ridice ochii la cer.

Risipa poartă în sine o limită. Ea se termină o dată cu ultima rublă și cu ultimul împrumut. Zgârcenia este nemărginită și aflată mereu la începutul tărâmului său; după zece milioane, ea începe, oftând, să-l strângă pe al unsprezecelea.

Firește că oamenii sunt egoiști, fiindcă sunt personalități; oare cum să fie ei înșiși, dacă nu au o conștiință clară a personalității sale? Suntem egoiști și, de aceea, căutăm independență, bunăstare, recunoaștere a drepturilor noastre, așteptăm cu nerăbdare dragostea, căutăm activitatea și nu putem refuza altora, fără o aparentă contradicție, aceleași drepturi.

Răspunsurile deșarte ucid întrebările justificate și distrag mintea de la situația dată.

Iertarea dușmanilor este o faptă frumoasă; dar o faptă și mai frumoasă, mai omenească, este înțelegerea dușmanilor, pentru că înțelegerea este și iertare, și justificare, și reconciliere.

A predica de la amvon, a fermeca de la tribună, a preda de la catedră e mult mai ușor decât să crești un copil.

Progresul este o proprietate inerentă a dezvoltării conștiente, care nu a încetat niciodată; este memoria activă și desăvârșirea oamenilor prin viață socială.