Ludwig Feuerbach

Ludwig Andreas Feuerbach (28 iulie 1804, Landshut, Bavaria, Germania – 13 septembrie 1872, Nürnberg, Bavaria, Imperiul German) filosof german.

Magyar10 Română56
Obligațiile față de sine au sens și valoare morală doar atunci când acestea sunt văzute ca responsabilități față de alții - față de familia mea, față de comunitatea mea, față de poporul meu, față de patria mea.
Comunicarea înnobilează și înalță pe om; în societate, acesta se comportă involuntar și fără să se prefacă, altfel decât în singurătate.
Idealul nostru nu este o ființă abstractă, sterilă, lipsită de materialitate, idealul nostru este o personalitate integrală, real muitilaterală, desăvârșită, educată.
Calitățile adevărate ale omului se descoperă numai atunci când trebuie să le arate și să le dovedească în practică.
Scriitorii adevărați sunt conștiința omenirii.
În realitate, toți oamenii sunt atei: ei își neagă credința prin propriile lor fapte prin propriul lor comportament.
Conștiința mea nu este altceva decât „Eul” meu care se pune în locul unui „Tu” jignit.
Lumea este mizerabilă numai pentru un om mizerabil, lumea este goală numai pentru un om gol.
Iubirea de știință este iubire de adevăr, de aceea, onestitatea este virtutea principală a omului de știință.
Numai cel care iubește ceva are însemnătate. Să fii o nulitate și să nu iubești nimic e unul și același lucru.
Existența lipsită de nevoi este o existență inutilă.
Care sunt semnele distinctive ale adevăratei omenii din om? Rațiunea, voința și inima. Omul perfect are forța de a gândi, puterea de voință și putrea de a simți. Puterea de a gândi este lumina cunoașterii, puterea voinței este energia naturii, puterea sentimentelor este dragostea.
Omul realizează prea târziu cele mai simple adevăruri.
Există nu doar egoism unic sau individual, ci și egoism social, un egoism familial, corporativ, obștesc, patriotic.
Dorința este nevoia ca ceva ce nu există, să existe.
Dogma nu este nimic altceva decât o interdicție directă de a gândi.
Aspirația spre fericire este aspirația tuturor aspirațiilor.
Acolo unde nu există aspirație spre fericire, nu există nici aspirație.
Acolo unde nu există spațiu suficient pentru manifestarea unei capacități, acolo nu există nici respectiva capacitate.
Acolo unde încep ochii și mâinile, acolo se termină zeii.
Acolo unde morala se bazează pe teologie, iar dreptul pe deciziile lui Dumnezeu, acolo se pot justifica și fundamenta cele mai imorale și rușinoase lucruri.
Fiecare zeu este o ființă creată de imaginație, o imagine creată după omului, dar chip pe care omul îl plasează în afară sa și îl prezintă ca o ființă independentă.
Voința este o tendință spre fericire.
Credința în nemurire nu indică nimic altceva decât adevărul și faptul că omul, pierzându-și existența corporală, nu-și pierde și existența spirituală în memoria și inimile oamenilor vii.
Într-o stare exaltată, oamenii sunt capabili să facă ceea ce înainte le era cu neputință. Pasiunile fac miracole, și anume acțiuni care, într-o stare obișnuită, impasibilă, sunt peste puterile organelor.
În petalele florilor care se ofilesc repede e mai multă viață decât în greutatea milenară a construcțiilor de granit.