Johann Wolfgang Von Goethe

Cel ce își dorește imposibilul îmi este drag.

Numai timpul îți va arăta ce-ai dobândit, ce ai greșit și ce ai reușit.

Oare calea cutezătoare să fie doar a celui curajos?

Cine se cunoaște pe sine și puterea limitelor sale?

Cine stă mult pe gânduri, nu ia întotdeauna cele mai bune decizii.

Cine tinde spre un anumit lucru trebuie să fie capabil să se și lupte pentru aceasta, altfel nu are absolut niciun sens să se apuce de ceva.

Când zeii se arată oamenilor, aceștia din urmă, de obicei, nu-i recunosc.

Oricât de mult ar acoperi ceața și norii lumina, ea întotdeauna ajunge la noi... Această observație m-a făcut să afirm - în creațiile mele poetice, științifice și artistice - dominația luminii asupra ceții, evidentului asupra presimțirii, astfel încât, prin înfățișarea aspectului exterior al fenomenului, putem determina întotdeauna ceea ce se află în interior.

În fiecare zi trebuie să asculți măcar un cântec, să admiri un tablou frumos și, dacă, se poate, să citești măcar o maximă înțeleaptă.

Din păcate, omul are prea multe motive pentru a se proteja de om. Cei cu intenții rele sunt foarte mulți, nu puțini sunt și cei ticăloși, iar pentru a trăi cum trebuie nu sunt suficiente doar faptele bune.

Să descoperi ceva de unul singur e minunat, dar să știi și să apreciezi ceea ce descoperă alții, să fie oare mai puțin decât a crea? Omul este capabil să se cunoască doar prin intermediul altor oameni.

Și greșeala poate fi utilă câtă vreme suntem tineri, numai de nu am târî-o cu noi până la bătrânețe.

Viața omului este asemenea unei strategii. Începem să o deslușim numai când campania a luat sfârșit.

Dacă, omul se va ocupa de studierea corpului său sau a stării de spirit, numaidecât se va declara bolnav.

Sufletul și trupul sunt de nedespărțit.

Dacă pierzi binele - nu pierzi mult, dacă-ți pierzi onoarea - pierzi mult, dacă-ți, pierzi curajul - pierzi totul. Pentru a trăi învață să învingi.

Atenția adevărată constă tocmai în faptul că transformă instantaneu orice mărunțiș în ceva semnificativ.

De parcă dragostea ar avea ceva în comun cu rațiunea!

Vorbește convingător, cuvintele și influența asupra oamenilor se vor ivi de la sine.

Scopurile mari, chiar și nerealizate, ne sunt mai dragi decât scopurile mici, chiar dacă au fost atinse.

Oamenii remarcabili nu sunt niciodată nerecunoscători.

Orice inițiativă, ca și orice om, suferă din cauza epocii în egală măsură în care își află și avantajele.

Tot ceea ce acum crește și înflorește, fie că sunt copii străini sau ai mei, e vorba de viață, nu-i așa, de viață? Ce altceva îmi poate aminti că exist și în ce chip exist?

Timpul ține la drepturile sale nu numai în ce-i privește pe oameni dar și în ce privește monumentele.

Sensibilitatea față ceva bun și măreț este rar întâlnită la oameni și, de aceea, în viața de zi cu zi, este mai bine să menținem aceste considerente nerostite și să le exprimăm numai în măsura în care este necesar pentru a dobândi unele avantaje față de alții. Omul recunoaște și preamărește numai acel lucru de care este el însuși capabil, dar întrucât însăși existența altor persoane își are rădăcinile în mediocritate, acestea recurg la trucuri viclene: insultă în toate felurile ceea ce, în literatură, chiar merită a fi dezaprobat, deși poate că ar conține o sămânță bună, pentru ca mediocritatea pe care ei o laudă să se înalțe și mai sus.

Credința nu este începutul, ci sfârșitul oricărei înțelepciuni.

Marele pasiuni sunt ca bolile fără leac... Iar leacurile care le-ar putea vindeca fac boala să fie și mai periculoasă. Pasiunile sunt viciile și virtuțile doar că mai puternice.

În natură există zone accesibile și inaccesibile. Trebuie să înțelegem acest lucru și să-l tratăm cu respect. Omul care nu înțelege acest lucru, poate să se chinuiască toată viața pentru ceva care îi esie inaccesibil. În schimb omul care este destul de inteligent să se limiteze doar la zona accesibilă, examinând-o din toate părțile și consolidându-și cunoștințele, va putea, într-o anumită măsură, să pătrundă și în zona inaccesibilă. Oricum va trebui să admită că în natură există ceva misterios și înțelegerea acestui lucru depășește capacitățile umane.

A fi om înseamnă a fi luptător.

Lupta dintre ceea ce e vechi, stabil, constant și evoluție, prelucrare și transformare e mereu aceeași. Orice ordine duce în cele din urmă la apariția pedantismului; pentru a scăpa de acesta, ordinea este distrusă, iar lucrurile merg astfel o vreme, până când se observă necesitatea restabilirii ordinei.