Baruch Spinoza

Ambiția este o dorință de glorie excesivă.

Omului care știe ce este rușinea îi este proprie dorința de a trăi cinstit.

Omul care se conduce doar după emoții sau păreri se deosebește de omul care se conduce după rațiune. Primul nu știe, fără voia sa, ce face, al doilea, face doar ce consideră important în viață. De aceea, pe primul îl numesc sclav, iar pe al doilea, liber.

Omul liber nu se va preface niciodată, el întotdeauna va fi cinstit.

Acela care se lasă cu ușurință stăpânit de compasiune și este mișcat de nefericirea sau lacrimile altora, se căiește în cele din urmă, ca urmare a faptului că noi, aflându-ne sub influența afectelor, cedăm cu ușurință în fața lacrimilor mincinoase.

Fericirea nu este o recompensă pentru virtute, ci virtutea însăși; noi nu ne desfătăm cu fericirea, fiindcă ne-am îmblânzit pasiunile, ci invers, desfătarea în fericire ne face capabili să le îmblânzim.

Rușinea este o formă cunoscută de tristețe care se naște în om, atunci când acesta vede că faptele sale sunt disprețuite de ceilalți.

Năzuința de a face sau nu ceva doar pentru a plăcea altor oameni se numește ambiție.

Frica este cauza datorită căreia se naște, se menține și se răspândește superstiția.

Frica se naște ca urmare a slăbiciunii spiritului.

Trimiterea la o autoritate nu este un argument.

Compasiunea reprezintă o insatisfacție care însoțește ideea unui rău ce s-a întâmplat cuiva și cu care ne închipuim că semănăm.

Cuvintele lui Pavel despre Petru ne spun mai multe despre Pavel decât despre Petru.

Omul liber nu se gândește la nimic așa de puțin ca la moarte, iar înțelepciunea lui stă în meditația asupra vieții, și nu a morții.

Gelozia este grija cuiva de a se desfăta cu cele dobândite și de a le păstra.

Și pentru domolirea curajului și pentru domolirea fricii e nevoie de o putere sau de o tărie a spiritului la fel de mari.

Înțelegerea este începutul acordului.

Experiența ne învață că omul nu e pe nimic mai puțin stăpân decât pe propria limbă.

Nimeni nu e mai pus pe lingușeală ca ambițiosul care voia să fie primul, dar nu a reușit.

Nimeni nu e mai înclinat spre invidie ca oamenii care se umilesc singuri.

E fără îndoială că oamenii sunt din fire înclinați către ură și invidie, iar educația nu face decât să consolideze aceste atribute. Fiindcă părinții, de obicei, încurajează la copii virtutea numai prin metode bazate pe onoarea și invidia lor.

Ignoranța nu e un motiv. Lipsa de politețe nu e un argument.

Nu plânge și nu râde, ci înțelege.

Pacea nu reprezintă absența războiului, ci virtutea provenită din tăria de spirit.

Între pornire și dorință există o diferență doar în aceea că „dorința”, de cele mai multe ori, are legătură cu oamenii atunci când ei își conștientizează pornirea, și, drept urmare, se poate da următoarea definiție: dorința este o pornire conștientizată.

Oamenilor le este cel mai util să facă ceea ce înlesnește consolidarea prieteniei.

Oamenii socotesc că sunt liberi numai în măsura în care se supun pasiunilor lor, iar când sunt nevoiți să trăiască potrivit legii, ei cred că, le sunt încălcate drepturile.

Cine nu se apleacă să-i ajute pe ceilalți, fie prin rațiune, fie prin milă, pe drept cuvânt se numește lipsit de omenie.

Mândria excesivă sau umilința excesivă reprezintă limita cunoașteri de sine.

Imediat ce vă imaginați că nu sunteți în stare să faceți o treabă oarecare, îndeplinirea acestuia devine pentru voi imposibilă.