Pierre Corneille

E imposibil ca cel de-orgoliu plin să facă pasul înapoi. El știe că greșește, dar inima îi este încrezută, Și greu îi e să recunoască sincer.

Când onoarea e pierdută, nu mai avem dreptul la viață.

O dragoste înșelată nu se mai cheamă dragoste.

Iubirea e un rege crud, robia ei e fără margini.

Dacă nu există pericole, nu există nici glorie.

Cine-și ascunde mânia, e și mai pe placul răzbunării.

Cine frica o disprețuiește, acela se fudulește peste măsură.

Cine nu se teme de moarte, nu se teme nici de amenințări.

Cine vorbește mult, spune și multe prostii.

Când pasiunea ne încinge Nimic n-o poate-nfrânge, Dar scurt îi e sorocul și în curând se stinge.

De e-ncheiată căsnicia, atunci să fie cununia O legătură de nezdruncinat, n-ai voie să o rupi: Soții nu se cade să afle ce e despărțirea.

Când persoana iubită nu-i aproape, iubești ce ai la îndemână.

Când ne-am pierdut prietenul fidel, Nimic nu vindecă suferința sufletului.

Când dragostea nu e falsă, Pe-acel pe care ea nu-l îndrăgește noi nu-l putem iubi, Și orice stăruință sortită e pieirii.

Din două frumoase e mai presus aceea Ce gura nu-și deschide fără rost.

Pentru aceeași vină, pedeapsa e aceeași între vinovați nu face Themis diferența.

Exemplul viu e mai temeinic și doar el e demn de urmat.

Pasiunea din speranță se hrănește și-odată cu ea piere: Ca flacăra ce scade când focul nu e ațâțat.

Femeilor de zei le este dată O putere nefastă asupra celor mai buni bărbați! Și-așa ajung femeile slabe, cu o privire aruncată muritorilor, Să domnească asupra celor puternici și curajoși!

Dacă inima e curajoasă, nu poate să aștepte momentul potrivit.

Spiritul ce-i educat mereu să acționeze cu bărbăție, Rușinat, mereu își va recunoaște vina.

Puterea pasiunii ajunge pân' la crimă: Pe zei îi învinovățește, cu soarta se ia la trântă.

Dăruiți câte puțin - și darul prețul și-l va dubla: Felul în care dăruiți valoare dă cadoului. Unul pierde la cărți, iar altul Uită să ia cu sine inelul scos din deget. Mitocanul, dacă e generos, când face doamnei un cadou, Îl dă de parcă de poman-ar da, și de rușine Nu-i e teamă, dar s-a muncit degeaba: A vrut să placă, dar, dăruind, insultă i-a fost gestul.

De mult s-a observat că și curiozitatea Le macină unora sufletul și-aduce a iubire.

Mereu, oriunde, pentru toți, să fie judecata dreaptă.

Îndrăgostiți găsești ușor, dar soți destoinici - mai puțin.

Zeilor nu le poate fi pe plac nicio crimă.

Zeul pasiunii e un tiran cumplit și el este vinovat de toate nenorocirile.

De fericirea deplină nu poti beneficia: Când sufletul îți este-n sărbătoare Din neștiute griji, se isc-o tulburare Care de fericire te separă.

Dezonoarea la fel îi târăște după ea Și pe acela care în iubire a trădat, Și pe acela care din bătălie a dezertat.