Pierre Corneille

(6 iunie 1606, Rouen, Franța – 1 octombrie 1684, Paris, Regatul Franței) scriitor francez, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine, supranumit „fondatorul tragediei franceze”.

Magyar7 Română62
E imposibil ca cel de-orgoliu plin să facă pasul înapoi. El știe că greșește, dar inima îi este încrezută, Și greu îi e să recunoască sincer.
Când onoarea e pierdută, nu mai avem dreptul la viață.
O dragoste înșelată nu se mai cheamă dragoste.
Iubirea e un rege crud, robia ei e fără margini.
Dacă nu există pericole, nu există nici glorie.
Cine-și ascunde mânia, e și mai pe placul răzbunării.
Cine frica o disprețuiește, acela se fudulește peste măsură.
Cine nu se teme de moarte, nu se teme nici de amenințări.
Cine vorbește mult, spune și multe prostii.
Când pasiunea ne încinge Nimic n-o poate-nfrânge, Dar scurt îi e sorocul și în curând se stinge.
De e-ncheiată căsnicia, atunci să fie cununia O legătură de nezdruncinat, n-ai voie să o rupi: Soții nu se cade să afle ce e despărțirea.
Când persoana iubită nu-i aproape, iubești ce ai la îndemână.
Când ne-am pierdut prietenul fidel, Nimic nu vindecă suferința sufletului.
Când dragostea nu e falsă, Pe-acel pe care ea nu-l îndrăgește noi nu-l putem iubi, Și orice stăruință sortită e pieirii.
Din două frumoase e mai presus aceea Ce gura nu-și deschide fără rost.
Pentru aceeași vină, pedeapsa e aceeași între vinovați nu face Themis diferența.
Exemplul viu e mai temeinic și doar el e demn de urmat.
Pasiunea din speranță se hrănește și-odată cu ea piere: Ca flacăra ce scade când focul nu e ațâțat.
Femeilor de zei le este dată O putere nefastă asupra celor mai buni bărbați! Și-așa ajung femeile slabe, cu o privire aruncată muritorilor, Să domnească asupra celor puternici și curajoși!
Dacă inima e curajoasă, nu poate să aștepte momentul potrivit.
Spiritul ce-i educat mereu să acționeze cu bărbăție, Rușinat, mereu își va recunoaște vina.
Puterea pasiunii ajunge pân' la crimă: Pe zei îi învinovățește, cu soarta se ia la trântă.
Dăruiți câte puțin - și darul prețul și-l va dubla: Felul în care dăruiți valoare dă cadoului. Unul pierde la cărți, iar altul Uită să ia cu sine inelul scos din deget. Mitocanul, dacă e generos, când face doamnei un cadou, Îl dă de parcă de poman-ar da, și de rușine Nu-i e teamă, dar s-a muncit degeaba: A vrut să placă, dar, dăruind, insultă i-a fost gestul.
De mult s-a observat că și curiozitatea Le macină unora sufletul și-aduce a iubire.
Mereu, oriunde, pentru toți, să fie judecata dreaptă.
Îndrăgostiți găsești ușor, dar soți destoinici - mai puțin.
Zeilor nu le poate fi pe plac nicio crimă.
Zeul pasiunii e un tiran cumplit și el este vinovat de toate nenorocirile.
De fericirea deplină nu poti beneficia: Când sufletul îți este-n sărbătoare Din neștiute griji, se isc-o tulburare Care de fericire te separă.
Dezonoarea la fel îi târăște după ea Și pe acela care în iubire a trădat, Și pe acela care din bătălie a dezertat.