Ovidiu

Publius Ovidius Naso (20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona, provincia Aquila a Republicii Romane – 17 d.Hr., Tomis, azi Constanța, provincia Sciția Mică a Imperiului Roman) poet roman, unul dintre clasicii literaturii latine.

English1 Magyar33 Română94
Vreau ca moartea să mă ajungă în mijlocul lucrărilor mele.
Ca să te iubească, pentru a fi demn de iubire, nu este îndeajuns să ai o înfățișare neînchipuit de frumoasă și o siluetă zveltă. Trebuie să îmbini frumusețea fizică. cu darul minții. Frumusețea e un privilegiu șubred: cu cât te străduiești mai tare, cu atât mai mult ea se ofilește, timpul însuși o obligă să se veștejească. Violetele și liliacul nu sunt veșnice; pe tulpina trandafirului, când petalele se scutură, rămân doar țepii. Și ție, frumosule, în curând o să-ți apară firele albe de păr, le vine vremea și zbârciturilor care brăzdează fața. Străduiește-te să-ți educi temeinic mintea și să faci din ea un ajutor al frumuseții: numai mintea ne rămâne alături până la mormânt!
Frumusețea nu ajunge ca să meriți iubirea.
Ce să facă femeile dacă bărbații sunt mai ușurateci decât ele?
Conștiința curată nu se teme nici de zvonuri, nici de bârfe.
Ceea ce nu am făcut singuri, nu aș zice că se numește „al nostru”.
Celui viteaz pământul întreg îi este casă.
Femeile au caractere diferite și asupra a mii de inimi diferite trebuie acționat în mii de feluri diferite... Câți oameni sunt pe lume, atâtea și caractere... Unii prind pește cu harponul alții cu undița alții cu plasa. La fel și tu, nu trebuie să aplici una și aceeași metodă. Pentru cucerirea tuturor femeilor, indiferent de vârstă. Dacă ignoranței i te vei înfățișa ca educat sau ca prost crescut celei fandosite, ea, săraca, va înceta să mai aibă încredere în sine. Din acest motiv femeia, temându-se să se ofere celui cinstit, cade uneori în brațele unui ticăloc.
Ai fi mai conciliant și mai îngăduitor cu zvonurile dacă ai fi ars vreodată de iubire pentru cineva.
Greu de crezut, femeile iau chiar lecții de râs și se străduiesc și aici să fie destoinice! Când deschizi gura râzând, trebuie să o faci cum se cuvine: pe obraji trebuie să fie vizibile două gropițe, iar buza inferioară să descopere puțin partea de jos a buzei superioare. Râsul trebuie să fie la auz, dacă ne putem exprima astfel, ușor și cu un ceva feminin. Sunt femei care-și schimonosesc gura într-un râs exagerat. Altele, atunci când râd, se zdruncină; poti crede că plâng. La al treilea tip, râsul e cumva horcăit, respingător. Când râd, te gândești că auzi un muget de măgăriță lângă o piatră de moară.
Munciți, câtă vreme vă permit puterile și anii.
Aceea ce-am fost și ce suntem, mâine nu vom mai fi.
Acolo unde nu există primejdie, satisfacția e mai puțin plăcută.
Fericit e acela care ia sub protecția sa ceea ce iubește.
Suferințele, strâns legate de dragoste, sunt nenumărate, la fel ca scoicile de pe malul mării.
Versurile sunt reușite dacă sunt compuse cu limpezime sufletească.
Calea de mijloc e cea mai lipsită de primejdii.
De orice înșelăciune e capabil acela obișnuit să facă din negru alb și din alb negru
Privește cum din lipsă de activitate se ruinează un corp leneș, la fel cum se strică apa lacului stătătoare.
Pe cel îndrăzneț îl ajută și Venera, și întâmplarea.
Cu vorba, comandantul îmboldește la luptă vitejească.
Un rău se cuvine să-l înfrumusețăm cu vorbe.
Dragostea prea arzătoare și prea înflăcărată ne va duce, în cele din urmă, la plictis și e dăunătoare la fel ca o mâncare prea gustoasă pentru stomac.
Lacrimile au uneori puterea proprie cuvintelor.
Dacă ai promis, fă.
A păstra cele obținute nu e mai puțin ușor decât a le obține.
Gelozia lovește de moarte chiar și iubirea cea mai trainică și mai durabilă.
Mai devreme sau mai târziu, cu toții ajungem în același port.
Chiar dacă nu te țin puterile, dorința e oricum lăudabilă.
Opune-te la început bolii; e târziu să te gândești la leacuri, atunci când boala s-a instalat din cauza îndelungatei amânări.