Plutarh

Cine vrea să trăiască în bunăstare trebuie să învețe să trăiască în nevoie.

Cine se bazează pe aceea că-și asigură sănătatea prin lene, procedează la fel de prostește ca și cel care crede că prin tăcere își poate desăvârși vocea.

Cine nu alimentează focul - îl stinge. La fel face și cel care nu alimentează, de la început, pornirea mânioasă, nesporind-o, o înăbușă și o îndepărtează de sine.

Când pictorul pictează un chip minunat, plin de farmec, noi îi cerem, în cazul în care există vreun defect natural neînsemnat, să nu-l suprime cu totul, dar nici să nu-l scoată cu prea mare grijă în evidență: fiindcă în al doilea caz se pierde frumusețea, iar în primul, asemănarea. În același fel de vreme ce e greu sau, pur și simplu, imposibil să reprezinți viața omenească ireproșabil de curată, atunci, zugrăvind tot ce e minunat, trebuie să respecți adevărul în întregul său. Iar greșelile și defectele care apar în acțiunile omului aflat sub influența pasiunii sau ca urmare a necesităților statale trebuie văzute mai degrabă ca manifestare a nedesăvârșirii întru virtute, decât ca depravare, iar în cursul povestirii nu trebuie să ne oprim cu o plăcere excesivă și în chip amănunțit asupra lor, ci rușinându-ne de firea omenească, de vreme ce ea nu produce caractere fără de cusur și ireproșabile în ce privește virtutea.

Așa cum împărțirea mâinii în degete nu a slăbit-o, ci, dimpotrivă, a făcut-o mai îndemanatică și mai potrivită pentru folosire, la fel și cârmuitorul, implicându-i și pe alții în grijile statului, va avea un mare succes cu ajutorul eforturilor comune.

Înainte de a turna într-un vas vechi vin sau ulei, e bine să-l verifici cu apă. La fel și cu nevasta, ca să nu ai probleme cu limbuția ei, nu-i rău s-o verifici cum ține un secret, spunându-i o bârfă inventată pe loc.

Exemplul personal e mai eficace decât regulile abstracte.

Cei mai buni cai ies din cei mai sălbatici mânji, se cade doar să fie educați și călăriți cum se cuvine; de la regula asta nu fac excepție nici oamenii.

Dacă te desfată durerea celuilalt, e semn de bucurie plină de răutate.

Despotismul ia naștere din oamenii înșiși: când sunt cu picioarele încătușate, ei nu pot altfel decât dacă li se atârnă și un lanț de gât.

Să vorbim învățăm de la oameni, să tăcem, de la zei.

Mânia supremă izbucnește când prin mânie vrei să înăbuși mânia.

Orice greșeală e nefastă, dar acolo unde mai intervine și pasiunea, greșeala e de două ori nefastă.

Orice democrație e suspicioasă și are prejudecăți cu privire la oamenii politici, fiindcă în cazul în care au fost luate hotărâri utile fără certuri și fără conflicte se naște bănuiala unui complot prealabil.

Războiul este un rău; el se sprijină pe mari nedreptăți și violențe, dar pentru oamenii cinstiți există legi și în vreme de război. Nu e permis să gonești după victorie atunci când câștigurile pe care ea le aduce cu sine vor fi dobândite prin infamie și crime. Un comandant măreț trebuie să poarte un război bazându-se pe propriul curaj, și nu pe trădarea datoriei de partea celorlalți.

Cel mai mare merit al filozofiei este cizelarea cruzimii primitive a moravurilor omenești.

În binefacerile acordate de destin ne plac dobândirea și folosirea, iar în binefacerile datorate virtuții ne plac faptele. Pe primele dorim să le primim de la alții, pe celelalte preferăm să le acordăm noi altora.

E mai lăudabilă o constituție sufletească ale cărei însușiri rele se estompează cu trecerea timpului, iar cele frumoase înfloresc.

Bogații și regii care cinstesc filozofia se cinstesc și pe sine, dar filozofii care sunt slugarnici cu bogații, nici faima nu și-o sporesc, ba își mai pierd și ce-a mai rămas din onoare.

Zeul este speranța a celui viteaz și nu justificarea celui laș.

A te supune celui care prin lege a fost pus deasupra ta, chiar dacă îi lipsesc puterea și faima, e o artă nobilă și folositoare.

Nechibzuit și lipsit de voință e acela care nu se hotărăște să obțină ceva din frica de a-l pierde.

Oare iluminările neașteptate, asemenea fulgerului, care ni se petrec în suflet și în minte, nu arată spre divinitate?