Lev Tolstoi

Conștiința e limitată în spațiu și timp, dar în sine e îndependentă. E liberă, dar se poate exprima, manifesta numai în spațiu și timp.

Bucură-te, și iară spun ție, bucură-te. Dacă trăiești cum se cade, bucuria e neîncetată. Îmi dau seama de asta la batrânețe. Batrânețea mă bucură. Sunt minute bune când mă bucură și apropierea morții.

Viața nu e în mișcare, ci palpită, freamată în fiecare ființă. Faptul că mie mi se pare că viața se deplasează în timp este o iluzie. Viața doar se manifestă tot mai mult și mai mult in timp. Soarele nu se deplasează în timp ce norii care îl acopereau îl descoperă din nou.

Muncitorii, în general săracii, nu sunt mai buni, ci mai răi decât bogații, îi judecă și îi invidiază. Pentru asta sunt vrednici de milă mai mult decât pentru sărăcia lor. Bogații sunt însă întotdeauna mai imorali decât săracii, profită de munca lor, trăiesc în trândăvie, și mai ales pentru asta sunt vrednici de milă.

Cât de îngrozit trebuie să se simtă omul singur pe lume, rupt de toate! Dacă, oricât ar rătăci, omul n-ar siți legătura spirituală cu lumea, cu Dumnezeu, n-ar putea trăi. Dacă însă pierde conștiința acestei legături, nu mai poate să trăiască și se omoară. Asta explică aproape toate sinuciderile.

Limba este arma gândirii.

Estetica și etica sunt două brațe ale unei pârghii: cu cât se lungește și se ușurează o parte, cu atât se scurtează și devine mai grea cealaltă. O dată ce omul își pierde sensul moral, devine deosebit de sensibil la estetic.

Egoismul familial este mai crud decât egoismul personal. Omul care se va rușina să sacrifice bunurile altora doar pentru sine, consideră ca drept obligațiune folosirea nefericirii și a necazurilor oamenilor spre binele familiei sale.

Pentru a crede în bine, trebuie să începem să-l facem.

Cu cât mai bun este omul, cu atât se teme mai puțin de moarte.

Cu cât iubim mai mult, cu atât mai mare, mai plină și mai fericită ne devine viața.

Omul care a încetat să mai bea și să mai fumeze obține acea claritate mentală și liniște a privirii care pune într-o lumină nouă și corectă toate fenomenele vieții.

Omul care se îndepărtează de ceilalți oameni se privează de fericire, deoarece cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât îi este viața mai rea.

Omul e ca o fracție, numărătorul e el însuși, iar numitorul - ceea ce el crede despre el însuși. Cu cât numitorul este mai mare, cu atât fracția este mai mică.

În afara societății, omul este de neconceput.

Omul poate servi la îmbunătățirea vieții sociale numai în măsura în care acesta, în viața sa, îndeplinește cerințele științei sale.

Omul trebuie să fie sclav. Alegerea sa constă doar în a stabili al cui: al pasiunilor sale, și, prin urmare, al oamenilor sau al esenței sale spirituale.

Biserica. Acest cuvânt este numele înșelăciunii cu ajutorul căreia unii oameni vor să-i domine pe ceilalți.

Cel care nu face nimic are multe ajutoare.

O fată a fost întrebată care om e cel mai important, ce moment e cel mai important și care e cel mai necesar lucru? Și ea a răspuns că omul cel mai important e acela cu care vorbești în clipa de față, cel mai important moment e acela în care trăiești acum, iar cel mai important lucru este să faci bine omului cu care ai de-a face în fiecare clipă.

Vanitatea... Probabil că ea e o trăsătură caracteristică și o boală specială a secolului nostru.

Doar din pricina unor aspirații puternice, ideale, oamenii pot să decadă moral.

De ar ști oamenii că scopul omenirii nu e progresul material, că progresul e o creștere inevitabilă, iar scopul e doar unul - fericirea tuturor oamenilor...

Fericirea nu constă în a face întotdeauna ce dorești, ci în a dori să faci întotdeauna ceea ce faci.

Fericirea este o plăcere fără remușcări.

Esența oricărei credințe constă în faptul că ea oferă vieții un asemenea sens încât acesta nu poate fi nimicit de moarte.

Lupta o câștigă cel care e ferm hotărât să o câștige.

Conștiința e memoria societății asimilată de fiecare individ în parte.

Cuvântul e totuna cu fapta.

Oamenii puternici sunt întotdeauna simpli.