Fiodor Dostoievski

Fiodor Mihailovici Dostoievski (11 noiembrie 1821, Moscova, Imperiul Rus – 9 februarie 1881, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.

Magyar204 Română110
Poți traversa întreaga lume cu ajutorul minciunii, dar nu te vei putea întoarce înapoi.
Nu se poate să iubești ceea ce nu știi!
Absurditățile sunt prea necesare pe pământ. Lumea e clădită pe absurdități, și fără ele, probabil, nimic în ea nu s-ar fi putut întâmpla.
Nu este de ajuns să determini moralitatea prin fidelitatea față de propriile convingeri. Trebuie să te mai și întrebi întruna: oare sunt adevărate convingerile mele?
Nu cere drepturile întregii omeniri, în caz contrar, vei fi primul care va chema legea în ajutor.
Nu cei mai buni sunt puternici, ci cei cinstiți. Onoarea și demnitatea proprie sunt cele mai puternice.
Trebuie să iubești viața mai mult decât sensul vieții.
De aceea și este dată mintea, pentru a obține ceea ce vrei.
Noi nu trebuie să ne înălțăm deasupra copiilor, fiindcă suntem mai răi decât ei. Și dacă îi învățăm ceva pentru a-i face mai buni, ei ne fac și pe noi mai buni prin aceea că intră în contactul cu noi.
Este posibil să-i iubești pe toți oamenii? Bineînteles că nu, ba chiar ar fi nenatural. În iubirea abstractă față de toată omenirea, te iubești aproape întotdeauna doar pe tine însuți.
Pomana corupe și pe cel ce o săvârșește, și pe cel ce o primește, și mai mult ca atât, fără să-și atingă scopul, nu face decât să consolideze cerșitul.
Măsura unui popor nu o dă ceea ce este el, ci aceea ce consideră acesta a fi frumos și adevărat, ceea ce-l face să suspine.
Dragostea este atât de puternică, încât ne face să renaștem.
Cei mai buni oameni se cunosc prin cel mai înalt grad de dezvoltare morală și prin cea mai mare influență morală.
Numai însușindu-ne la perfecție, pe cât e posibil, materiarul inițial, adică limba maternă, vom fi capabili să învățăm la perfecție, pe cât e posibil, o limbă străină, și nu înainte.
Numai prin muncă și luptă se dobândește originalitatea și stima de sine.
Cel care se minte pe sine și care ascultă de propria sa minciună, ajunge să nu mai distingă adevărul nici în sine însuși, nici împrejurul său, și, prin urmare, nu se mai respectă nici pe sine, nici pe ceilați.
Doar ticăloșii spun minciuni.
Cine vrea să fie de folos, poate face foarte mult bine chiar și cu mâinile legate.
Cine nu iubește natura, acela nu-l iubește pe om, acela nu este un cetățean.
Cine este înclinat să-și piardă ușor respectul față de ceilalți, nu se respectă în primul rând pe sine.
Care este diferența dintre un demon și un om? Mefistofel al lui Goethe zice: „Eu sunt o parte a acelei părți din întreg care vrea răul, dar face binele”. Cu părere de rău, omul ar putea spune despre sine însuși exact contrariul.
Orice om își asumă responsabilitatea în fața tuturor oamenilor pentru toți și pentru toate.
Dacă onoarea dispare, rămâne o formă de onoare echivalentă cu moartea onoarei.
Arta nu l-a părăsit niciodată pe om, a răspuns întotdeauna nevoilor și idealurilor sale, l-a ajutat întotdeauna în căutarea acestui ideal, s-a născut odată cu omul și s-a dezvoltat alături de existența sa istorică.
Arta este o nevoie a omului la fel ca cea de a mânca și a bea. Nevoia de frumusețe și creație care o întruchipează sun inseparabile de om, și fără acestea, omul probabil că nu ar fi vrut să trăiască în lume.
Uneori pe câte cineva este mai profitabil să-l ai printre dușmani decât printre prieteni.
Ideea nemuririi este viața însăși, viața vie, formula ei finală și sursa principală de adevăr și de conștiință pentru omenire.
Viața este plictisitoare fără un scop moral, nu merită să trăiești doar pentru a mânca, iar acest lucru îl știe și muncitorul - prin urmare, în viață trebuie să existe o ocupație morală.
Există trei tipuri de ticăloși pe lume: ticăloșii naivi, cei convinși că ticăloșia lor este cea mai înaltă noblețe, ticăloși cărora le este rușine de propria ticăloșie, dar au totuși intenția de-a o duce până la capăt, și, în cele din urmă, pur și simplu ticăloșii, ticăloșii pur sânge.