Fiodor Dostoievski

Fiodor Mihailovici Dostoievski (11 noiembrie 1821, Moscova, Imperiul Rus – 9 februarie 1881, Sankt Petersburg, Imperiul Rus) unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.

Magyar204 Română110
Sunt momente când oameni iubesc crima.
Dacă vreți, omul trebuie să fie profund nefericit, pentru ca la un moment dat să simtă fericirea. Iar dacă va fi mereu fericit, orice îl poate face profund nefericit.
Dacă doriți să cercetați un om și să-i cunoașteți sufletul, atunci nu vă preocupați de felul în care tace, vorbește sau plânge, de cum se arată îngrijorat de ideile cele mai nobile, ci uitați-vă mai bine la el când râde. Dacă un om râde sănătos este, prin urmare, un om bun.
Dacă te îndrepți spre un scop și te oprești din drum ca să arunci cu pietre în fiecare câine care latră la tine, nu vei ajunge niciodată la destinație.
Este un semn rău dacă oamenii nu mai înțeleg o ironie, o alegorie, o glumă.
Un prost care a recunoscut că este un prost, nu mai e prost.
Să fie blestemate interesele acestea ale civilizației, și chiar însăși civilizația, dacă nu pentru păstrarea ei este necesar să fie jupuită, pielea de pe oameni.
Umanitatea este doar un obicei, un rod al civilizației. Ea poate să dispară complet.
Principalul lucru la o persoană nu este mintea, ci ceea ce o conduce: inima, sentimentele bune, ideile progresiste.
Fericirea supremă obligă sufletul.
Cea mai măreață și caracteristică trăsătură a poporului nostru este simțul dreptății și setea de dreptate.
Vinul îl îndobitocește pe om, îl îndârjește și îl face să devieze de la gândurile luminoase, îl prostește.
Veselia omului este o caracteristică importantă a lui.
Semnul artei adevărate constă, anume în faptul că arta este întotdeauna contemporană și plină de folos.
În mod ideal, conștiința publică trebuie să spună: să pierim noi toți, dacă salvarea noastră depinde numai de un copil chinuit, iar acesta să nu accepte a ne salva.
Bogăția și grosolănia plăcerilor nasc lenea, care, la rândul ei naște sclavi.
Vanitatea și îngâmfarea nu sunt un semn al sentimentului propriei demnități.
Fără idealuri, adică fără dorința unui bine concret, nu poate exista nicio realitate bună.
Fără copiii, omenirea n-ar fi putut fi atât de mult iubită.
Fără idei generoase, omenirea nu poate trăi.