(20 mai 1799, Tours, Prima Republică Franceză – 18 august 1850, Paris, A Doua Republică Franceză) romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez.
Când ți se cere un lucru pe care n-ai putea să-l faci să refuzi scurt, fără să lași nici o nădejde falsă. Să dai repede ceea ce vrei să dai. În felul acesta vei cuceri harul refuzului și harul binefacerii, îndoită probitate care pune minunat în valoare un caracter. Nu știu dacă nu ni se poartă mai multă pică pentru o speranță dezamăgită, decât recunoștință pentru un bine.
A răspândi principii morale în epoca în care trăiește este scopul pe care trebuie să și-l propună orice scriitor, pentru că altfel nu ajunge să fie decât un fabricant de amuzamente... Înainte de orice, scopul unei cărți este să te facă să gândești.
Dacă diferitele opere ale unei națiuni alcătuiesc o oglindă în care această națiune este reflectată în întregime, atunci se poate spune că este hărăzit marilor poeți să rezume gândirea popoarelor în mijlocul cărora trăies, să fie, într-un cuvânt, epoca lor întrupată întru-un om.
Dacă artistul nu se aruncă în opera sa ca Curtius în prăpastie, ca soldatul la asaltul redutei, fără a cugeta, și dacă în acest crater el nu lucrează ca minerul sub o prăbușire de mal, dacă ține seama de greutăți în loc să le biruie, una câte una... el e de față la sinuciderea talentului său.
Cei ce doresc să exceleze în prea multe lucruri, din ușurință și vanitate, sunt întotdeauna invidioși. Căci lor nu le pot lipsi motivele de invidie, fiind cu neputință să nu-i întreacă mulți în vreunul din aceste lucruri.
Invidia este cumplită comoară a speranțelor noastre înșelate, a talentelor noastre născute moarte, a succeselor noastre ratate, a pretențiilor noastre rănite.
Oamenii ne îngăduie să ne ridicăm oricât de mult deasupra lor, nu ne iartă însă niciodată că nu coborâm atât de jos ca ei. Așa încât simpatia pe care ei o acordă caracterelor alese, nu e lipsită de oarecare ură și teamă prea multă cinstire înseamnă pentru ei o învinuire tacită pe care nu le-o iartă nici viilor, nici morților.
Pentru a aprecia operele literare excelente... e nevoie de o educatie vastă, o inteligență dezvoltată, liniște, timp liber și un oarecare efort al minții.
Ce s-ar întâmpla cu literatura, dacă spețele ei nu ar fi apărate? Avem o curte de casație proprie - aceasta este viitorul. Fericit este acela care va putea să apară în fața ei!
A afirma că este imposibil să iubești mereu aceeași femeie este la fel absurd ca a crede că unui muzician celebru îi trebuie viori diferite pentru a cânta diferit.
