Arthur Schopenhauer

Există o cunoaștere aparte ce se aplică la ceea ce subzistă independent și în afara oricărei relații, la ceea ce constituie propriu-zis esența lumii și substratul adevărat al fenomenelor... Acest mod de cunoaștere este arta, este opera geniului...

„Ce este viața?” - La această întrebare ne dă răspuns perfect valabil, într-un fel specific, orice operă de artă autentică și reușită.

Maica artelor utile este nevoia, cea a artelor frumoase este prisosința. Tatăl celor dintâi este intelectul, al acestora din urmă, geniul, care, el însuși, e un fel de prisosință; el reprezintă, anume, prisosul puterii de cunoaștere, peste limitele impuse de slujirea voinței.

Nu gloria, ci însușirile prin care se dobândește, sunt lucrul cel prețios.

Să ne uităm mai ales la cei ce se află mai rău decât noi, decât la cei ce ne par că se află mai bine.

Invidia oamenilor arată cât sunt de nefericiți, și atenția lor necurmată pentru ceea ce sunt și ce fac alții, cât le este de urât.

Nu cred că un geniu ar putea avea o gură mare: această trăsătură aduce prea mult cu aceea a unui animal. În plus, sunt de părere că fruntea și ochii exprimă inteligența, iar gura exprimă voința.

Științele empirice, când sunt practicate doar pentru ele insele, fără niciun scop filozofic, sunt asemenea unei fețe fără ochi.

Egoismul, înarmat cu inteligență, încearcă să scape de consecintele rele care decurg din el și care se îndreaptă impotriva lui însuși.

Pentru a trăi printre bărbați și femei, trebuie să permitem fiecărui om să fie el însuși. Dacă vom condamna în chip absolut pe cineva, atunci el nu va avea de ales decât să ne trateze ca pe dușmani de moarte: pentru că suntem gata să-i dăm dreptul de a exista numai cu condiția ca el să nu mai fie el însuși.

A citi înseamnă a gândi cu capul altcuiva în loc de capul propriu.

„Prin moarte păcatul a intrat în lume”, spune doctrina creștină. Dar moartea este doar o expresie exagerată, dramatică, ostentativă a ceea ce este lumea însăși. Prin urmare, ar fi mai corect să se spună: lumea este un păcat continuu.

Onoarea este o conștiință exterioară, iar conștiința este o onoare lăuntrică.

Viața omenească nu poate, de fapt, fi numită nici lungă, nici scurtă, deoarece, în esență, ea este tocmai o măsură prin care măsurăm toți ceilalți termeni.

Celui care este pe o poziție înaltă din punct de vedere intelectual, singurătatea îi aduce un beneficiu dublu: în primul rând, el poate fi cu el însuși și, în al doilea rând, poate să nu fie cu alții. Acest ultim beneficiu îl vei aprecia mult atunci când îți vei da seama câtă coerciție, câte sarcini și ce pericol aduce cu sine fiecare cunoștință.

Omul evită, suportă sau iubește singurătatea în conformitate cu valoarea pe care o dă Eului său.

O oră a unui copil este mai lungă decât ziua unui bătrân.

Creștinismul învață: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Iar eu spun: „Cunoaște-te pe tine însuți nu numai în fapta aproapelui, dar și în a celui mai îndepărtat”.

Caractere pot fi bune sau rele doar în chip relativ, fiindcă nu există buni sau răi în chip absolut. Diferența dintre acestea constă în măsura în care interesul propriu este preferabil față de interesul altcuiva. Dacă această linie de frontieră este situată la jumătatea distanței dintre cele două interese, atunci este un caracter bun. Dar la cei mai mulți oameni ea este atât de neechilibrată, încât la un metru de umanitate sunt zece metri de egoism.

O trăsătură caracteristică a minților eminente este spontaneitatea părerilor și sentințelor lor. Tot ceea ce produc ei este rezultatul gândirii lor proprii.

Filozofia, strict vorbind, este o dorință de a cunoaște în imaginație ceea ce nu aparține imaginației și ceea ce este ascuns în noi înșine.

Oameni de știință sunt cei care au citit multe cărți; dar gânditorii, geniile, oamenii de cultură și motoarele lumii sunt cei care au citit direct din cartea Universului.

Superioritatea intelectuală se dobândește printr-o activitate neobosită și neîncetată a minții. Spre ce anume este îndreptată această activitate, nu este esențial.

Un nenorocit care nu are nimic cu ce s-ar putea mândri se agață de un singur lucru posibil și se mândrește de națiunea căreia îi aparține.

O mulțime are ochi și urechi și prea puțin dincolo de atât.

Oamenii, în general, au slăbiciunea de a se încrede în sursele supraomenești mai mult decât în propriile minți.

Vanitatea îl face pe om guraliv.

Numai veselia este o monedă a fericirii, toate celelalte sunt doar note de credit.

Ceea ce oamenii numesc soartă, este de fapt un șir de prostii săvârșite de aceștia.