Arthur Schopenhauer

Ceea ce este în om, fără îndoială, este mai important decât ceea ce îi lipsește.

Deoarece voința nu se supune timpului, remușcările de conștiință nu trec odată cu timpul, la fel ca toate celelalte suferințe. Răutatea chinuiește conștiința chiar și după mulți ani, la fel de dureros ca și imediat după comiterea acesteia.

Esența unui geniu este măsurată prin excesul puterilor cognitive asupra măsurii de care au nevoie necesitățile voinței. Dar definiția aceasta este doar relativă. Există oameni care au aspirații cognitive mai puternice decât voință, fără ca aceștia să fie genii; ei au puteri cognitive mai mari decât ale oamenilor obișnuiți, dar voința lor este prea slabă, adică sunt lipsiți de dorințe puternice. Sunt mai mult preocupați de cunoașterea ca atare decât de scopul ei; ei au inteligență, talent, un caracter vesel și mulțumit, dar nu genialitate.

A stabili un scop propriilor dorințe, a-ți înfrâna pasiunile, a-ți îmblânzi mânia, ținând minte mereu că pentru fiecare om este accesibilă doar o mică părticică din tot ce acesta își dorește, și că o mulțime de rele și dezastre îl va atinge pe fiecare - fără respectarea acestei reguli, nici bogăția, nici puterea nu ne vor împiedica să ne simțim nefericiți și de plâns.

Afinitatea dintre geniu și virtute se bazează pe următoarele: a ridica unei persoane un monument încă din timpul vieții înseamnă să declari că nu există nicio șansă să fie uitat de posteritate.

Un om mediocru este preocupat de cum să-și omoare timpul, iar un om talentat tinde să-l folosească.

Compasiunea pentru animale este atât de strâns legată de bunătatea caracterului, încât se poate afirma cu siguranță că nu poate fi un om bun acela care este crud față de animale.

Compasiunea este temeiul întregii morale.

A adapta filozofia la tipurile de autoritate și a o face un instrument pentru câștigarea banilor și a posturilor este, după părerea mea, la fel cu a te împărtăși cu scopul de a-ți satisface foamea și setea.

Pregătindu-ne pentru călătoria vieții, este util să ne înarmăm cu o rezervă mare de precauție și îngăduință: precauția ne va feri de rele și de pierderi, iar îngăduință - de dispute și certuri.

Odată cu moartea fiecărui om dispare și o anumită lume, pe care aceasta o purta în minte. Cu cât mai inteligentă a fost mintea, cu atât mai evidentă, mai clară, mai semnificativă era și lumea, și cu atât mai teribilă este dispariția lui. Cu moartea unui animal dispare doar o rapsodie mizerabilă sau o schiță de o lume.

Moartea lui Socrate și răstignirea lui Hristos fac parte dintre cele mai caracteristice ale omenirii.

Trebuie să te abții de la orice observație critică, fie ea și prietenească: este ușor să jignești o persoană, dar este dificil s-o corectezi, dacă nu chiar imposibil.

Oricât de des ar fi distrusă suprafața Pământului cu toate ființele vii, ca urmare a cataclismelor cosmice, și oricât de multe ființe noi ar apărea - toate acestea nu sunt nimic altceva decât o schimbare de decor pe scena universală.

Spuneți-mi când au apărut spațiul și mireasa lui trecătoare - timpul; când s-a născut copilul lor - materia, odată cu care au venit și suferințele lumii? Pentru că împreună cu spațiul a început și suferința, împreună cu timpul - moartea.

Un simbol este un centru din care pornesc numeroase raze, - o imagine în care fiecare, din punctul său de vedere, vede altceva, dar, în același timp, toți sunt convinși că văd unul și același lucru.

Un trabuc poate servi drept substitut eficient al gândirii.

Sinucigașul încetează să trăiască tocmai pentru faptul că nu poate înceta să dorească.

Cea mai reală consolare în orice necaz și suferință constă în contemplarea oamenilor care sunt mai nefericiți decât noi - iar acest lucru este accesibil fiecăruia.

Din punctul de vedere al tinereții, viața este un viitor infinit de lung; din punctul de vedere al bătrâneții, viața este un trecut foarte scurt.

Diferența dintre dogmatism și criticism constă în faptul că cel din urmă încearcă să ne trezească, iar primul ne leagănă și mai mult. Mulți oameni de știință sunt adversarii filozofiei numai pentru că observă doar mai sus menționata proprietate dogmatismului, iar criticismul îl resping pentru dificultatea lui.

Diferența privind măsura puterilor spirituale, care constituie prăpastia adâncă dintre un geniu și un muritor de rând, nu depinde de nimic altceva decât de dezvoltarea mai mult sau mai puțin avansată a sistemului cerebral; dar diferența aceasta este atât de mare, fiindcă întreaga lume reală, în care trăim, există doar în raport cu sistemul cerebral, și, prin urmare, așa cum arată acest sistem, la fel arată și lumea.

Împărțirea Eului interior, considerat până în prezent indivizibil, în voință și cogniție, a fost la fel de neașteptată precum descompunerea apei în hidrogen și oxigen; acesta este punctul crucial al filozofiei mele și, în același timp, începutul distincției stricte dintre cogniția vizuală și cea abstractă.

O îmbunătățire radicală a neamului omenesc și ai stării generale a societății umane poate fi atinsă în cazul în care tabla convențională a rangurilor ar coincide cu acele diferențe care sunt stabilite de natura însăși, astfel încât paria naturii să facă toate lucrările inferioare, sudras - toate felurile de munci mecanice, dacă vaisyas s-ar ocupa de industrie și comerț, dacă kshatriyas ar fi conducători, generali, regi, iar brahmanii s-ar ocupa de arte și științe. Dar astăzi tabla convențională a rangurilor arareori coincide cu diferențele naturale, ba de multe ori este chiar în contradicție flagranta cu ele.

Spațiul, spre deosebire de corpul care îl umple, nu are, evident, corp, fiind prin urmare spiritual, adică ceva ce există doar în spirit, și anume în intelect.

Un experiment poate înlocui gândirea la fel de puțin ca și lectura. Empirismul pur se raportează la gândire la fel cum consumarea mâncării se raportează la digerarea și asimilarea ei. Chiar dacă empirismul se mândrește că el este singurul datorită descoperirilor căruia a sporit progresul cunoașterii umane, aceasta aduce cu situația în care gura s-ar lăuda că trupul își datorează numai ei existența.

Este ușor de predicat morala, dar este dificil de justificat.

Blestemul unui geniu constă în faptul că în vreme ce altora le apare drept măreț, aceștia i se par lui drept mizerabili și neînsemnați. Această percepție, geniul este nevoit să și-o suprime pe parcursul întregii vieți, precum si oamenii de rând păstrează în sine imaginea lor despre acel geniu. În același timp, un geniu care nu-și află egal trăiește ca și cum s-ar găsi într-un deșert sau pe o insulă pustie locuită doar de maimuțe și papagali. Mai mult decât atât, îl paște mereu amenințarea iluziei de a lua o maimuță drept om. În timp ce slăbiciunile unui om mare provoacă mulțimii un sentiment de răutate, el, dimpotrivă, simte durerea datorită faptului că aceste slăbiciuni îl fac asemănător cu mulțimea.

Operele tuturor persoanelor cu adevărat talentate se deosebesc de celelalte printr-un caracter de fermitate și, prin urmare, prin claritate și certitudine, deoarece asemenea persoane înțeleg foarte clar ceea ce vor să exprime - în proză, fie în poezie, fie în sunete. Ceilalți sunt lipsiți de această fermitate și claritate, aceștia deosebindu-se de îndată după această lipsă.

Natura este mai aristocratică decât omul. Diferențele de titluri și stări în societățile europene, precum și diferențele de caste din India, sunt nimic în comparație cu diferențele dintre calitățile mentale și morale ale oamenilor, care sunt determinate de natura însăși. Asemenea unei aristocrații sociale, și în aristocrația naturală sunt zece mii de plebei la un nobil, și milioane de oameni la un prinț. Și aici, majoritatea este o gloată. De aceea, patricienii naturii, așa-zisa nobilime a naturii, precum și nobilimea de stat, nu trebuie să se contopească cu mulțimea, ci, dimpotrivă, cu cât sunt mai înalte capacitățile și talentele, cu atât mai mult acestea trebuie distinse de celelalte.