Arthur Schopenhauer

Un individ nu ar fi putut cunoaște nimic despre esența lumii, dată lui doar ca o idee, dacă nu i-ar fi fost inerentă capacitatea de a cunoaște, prin care el află că Universul a cărui parte infinit de mică este și el, este identic cu acea părticică cunoscută lui de aproape ca fiind lumea lui lăuntrică. Astfel, Eul propriu dă un indiciu în dezlegarea lumii.

Dintre toate trăsăturile personale, la fericirea noastră contribuie cel mai direct o fire veselă.

Sănătatea este atât de mult mai presus de toate celelalte bunuri de viață, încât e adevărat că un cerșetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav.

Viața și visele sunt paginile uneia și aceleiași cărți.

A te căsători înseamnă a-ți micșora pe jumătate drepturile și a-ți dubla obligațiile.

Există un fel deosebit de curaj care provine din aceeași sursă ca și bunătatea umană, din abilitatea de a te cunoaște pe tine însuți în alții la fel de limpede cum te cunoști în sinea ta. Curajul provine de aici pentru că un om înzestrat cu abilitatea de a se cunoaște pe sine în alții este puțin atașat de existența sa personală, trăiește mai mult o viață comună și, prin urmare, are puțină grijă de bunăstarea proprie. Desigur, aceasta nu este singura sursă a curajului, deoarece curajul este rezultatul mai multor cauze, dar acest fel de curaj este cel mai nobil, pentru că dovedește o blândețe sporită a caracterului. Femeile sunt influențate în chip irezistibil de astefel de caractere.

Există doar o singură greșeală înnăscută - convingerea că suntem născuți pentru fericire.

Dacă o glumă se ascunde în spatele a ceva serios - este vorba de o ironie; dacă ceva serios se ascunde în spatele unei glume - este vorba de umor.

Dacă bănuiești pe cineva de minciună - fă-te că-l crezi: el va minți fără grijă și se va da de gol. Iar dacă în cuvintele lui s-a strecurat adevărul pe care dorea să-l ascundă - fă-te că nu-l crezi; el va spune și restul adevărului.

Dacă pe ultimul pas al creației sale - de la maimuță la om - natura ar fi făcut altfel, pornind de exepmlu de la elefant sau de la câine, atunci neamul omenesc, probabil, ar fi fost altfel decât acum; el ar fi fost atunci un elefant sau un câine rațional, și nu o maimuță rațională. Natura a făcut acest pas pornind de la maimuță, fiindcă a fost cel mai scurt; dar dacă în dezvoltarea inițială a naturii s-ar fi petrecut o schimbare cât de mică, atunci pasul cel mai scurt către om s-ar fi făcut altfel.

Dacă voința s-ar afla doar într-o faptă anume, atunci aceasta din urmă ar fi liberă. Dar, deoarece ea se găsește pe tot parcursul vieți, adică într-un șir de fapte, atunci fiecare dintre acestea, ca parte a unui întreg, este predeterminată și nu poate fi altfel decât este. Dimpotrivă, întregul șir luat în ansamblu, fiind descoperirea voinței individualizate, este liber.

Dacă scopul cel mai apropiat și direct al vieții noastre nu este suferința, atunci existența noastră reprezintă un fenomen fără sens și inadecvat. Deoarece este absurd să admitem suferința nesfârșită care provine din nevoile esențiale ale vieții și umple întreaga lume să fie fără scop și pur întâmlpătoare. Deși fiecare nenorocire luată separat este o excepție, nenorocirea, în general, este o regulă.

Dacă ar fi posibil să prevedem viitorul așa cum cunoaștem trecutul, atunci ziua morți ne-ar părea la fel de aproape ca trecutul său ca, de exemplu, copilăria.

Dacă nu doriți să vă faceți dușmani, străduiți-vă să nu vă demonstrați superioritatea asupra oamenilor.

Singurul martor al gândurilor și pornirilor cele mai secrete ale omului este conștiința; dar, în cele din urmă, o pierdem - și noi știm asta. Cu toate acestea, probabil, exact această împrejurare, mai mult decât orice, ne face să credem că mai există un martor al gândurilor și pornirilor noastre cele mai secrete.

Oare credeți că filozofia nu va fi, asemenea unei opere de artă adevărată, un etalon incomparabil cu care oricine își poate măsura înălțimea? Sau oare credeți că ea va fi o simplă problemă de calcul, care este accesibilă chiar și celei mai limitate și proaste minți?

Prietenia se bazează pe binele reciproc, pe interesele comune, însă, de îndată ce interesele s-au ciocnit, prietenia se destramă: a luat-o vântul.

Înainte de mine, filozofi se ocupau cu doctrina voinței libere; iar eu vorbesc despre atotputernicia voinței.

Pentru a fi artist sau filozof este nevoie de două calități: 1) genialiatate, și anume capacitatea de cunoaștere dincolo de legea întemeietoare sau capacitatea de cunoaștere a ideilor, și 2) capacitatea de studiere a ideilor prin știința de a le reproduce într-un material oarecare (cum sunt conceptele pentru un filozof). Spinoza poseda prima calitate așa cum i se potrivește unui filozof - în cea mai mare măsură; calitatea a doua îi lipsea însă - nu avea, ca să spunem așa, o tehnică filozofică, nu știa să reproducă in abstracto esența lumii pe care a cunoscut-o intuitiv. El era prin în mrejele conceptelor carteziene și scolastice, din care nu a putut scăpa.

Oare nu devenim aroganți sau, dimpotrivă, smeriți la vederea sărăciei altora? Asupra unuia, aceasta acționează într-un fel, asupra altuia, în alt fel - acest lucru explică și diferențele de caracter.

Acțiunea conform instinctutui se deosebește de toate celelalte acțiuni prin faptul că noțiunea scopului apare din ea ca o consecință, în timp ce altor acțiuni această noțiune le este precedentă. Un instinct, prin urmare, este apriori o regulă dată unei acțiuni oarecare, al cărei scop poate fi de aceea încă necunoscut; pentru a atinge acest scop nu este nevoie să avem vreo noțiune despre el. Dimpotrivă, o acțiune rezonabilă sau prudentă se efectuează după o anumită regulă, întocmită conform noțiunii de scop, și, prin urmare, aceasta se poate dovedi a fi o greșeală, în timp ce instinctul nu greșește niciodată.

Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate. De aici și concluzia că cea mai mare prostie ar fi să ne sacrificăm sănătatea pentru orice ar fi: avere, carieră, educație, faimă, nemaivorbind de plăcerile senzuale și trecătoare; mai degrabă, toate acestea merită sacrificate pentru sănătate.

Mândria este convingerea lăuntrică a omului cu o valoare peresonală mare, în timp ce vanitatea este dorința de a crea această convingere pentru ceilați, cu nădejdea secretă de a ne-o însuși mai târziu pentru sine.

Oamenii proști sunt în majoritatea lor răi din același motiv pentru care sunt răi, în genere, și oamenii urâți. Pe de altă parte, genialitatea și sfințenia au, de asemenea, ceva în comun. Oricât de simplu ar fi un sfânt, în el se observă anumite trăsături de geniu, și invers, indiferent cât de corupt este caracterul unui geniu, el se deosebește prin starea de spirit elevată până aproape de sfințenie.

Un prost este ca un ocnaș somnoros și visător, un înțelept, dimpotrivă, este unul care veghează, care-și vede lanțurile și le aude zornăitul. Va profita el de starea de veghe pentru a fugi?

Un prost se alungă după plăceri și găsește dezamăgire; iar înțeleptul evită suferința.

Caracteristica principală a caracterului național al italienilor este lipsa absolută de rușine. Un om nerușinat se comportă fie prea urât, și atunci este obraznic și arogant, fie prea modest, și atunci el este un nimic. Dimpotrivă, un om rușinos este fie prea timid, fie prea mândru.

Un om de geniu nu poate fi un monstru, pentru că furia este o expresie a dorinței neînfrânate care cere o întreagă inteligență pentru satisficerea nevoilor ei și, prin urmare, exclude posibilitatea unei contemplații pure. Un monstru poate avea o minte mare, dar el poate s-o folosească numai pentru ceea ce se referă la voință. Un om rău poate fi, prin urmare, un mare cuceritor, un om de stat etc. În sfârșit, el poate avea chiar talent. Acest cuvânt, după cum se știe, în timpul străvechi însemnă bani, iar acum denotă abilități cu care se dobândește aprobarea mulțimii, și, prin urmare, banii.

Un om de geniu, trăind și creând, își sacrifică interesele personale pentru binele întregii omeniri. De aceea, el nu este obligat să se sacrifice în particular pentru interesele unor persoane anume, și, prin urmare, are dreptul să renunțe la unele cerințe obligatorii pentru ceilalți; chiar dacă suferă, el oferă mult mai mult decât alții.

Un om de geniu nu este doar o ființă morală, cum sunt oamenii obisnuiți; dimpotrivă, el este purtătorul inteligenței mai multor secole și a întregi lumi. De aceea el trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine însuși.