Legea lasă dispoziției o libertate totală. Morala, însă, se referă la dispozitie și cere ca fapta să fie săvârșită din respect față de datorie. În consecință, și felul de a acționa conform cu legea este moral, dacă este determinat de respectul față de lege.
În primul rând trebuie dobândit un comportament în conformitate cu legea și cu o dispoziție morală; numai atunci comportamentul moral ca atare se va ivi, fără niciun fel de prescripții legislative.
Primele relații necesare în care o persoană intră în contact cu altele sunt relațiile de familie. Aceste relații, e adevărat, au și o latură juridică, dar aceasta se supune laturii morale, principiului dragostei și încrederii.
Moralistului pedant i se poate spune că conștiința este o făclie a moralei, care luminează calea cea dreaptă; iar când se abate de la această cale, se stinge.
Una dintre definițiile fundamentale ale principiului onoarei e aceea că nimeni nu trebuie să dea altora, prin faptele sale, un avantaj asupra sa însuși.
Omul moral este conștient de conținutul necesar al activității sale... și acest lucru nu produce niciun fel de pagubă libertăți sale, ba chiar dimpotrivă, numai mulțumită conștientizări devine aceasta o libertate reală si substanțială, spre deosebire de fărădelege care reprezintă o libertate lipsită de conținut și doar posibilă.
Nevoiașul, în sine, nu este același lucru cu unul avut. De voința lui depinde dacă vrea să se prezinte în calitate de nevoiaș. El va dori acest lucru doar în cazul în care va fi convins că eu îl voi considera egalul meu.
Nu e nobil să ascunzi adevărul atunci când trebuie să-l spui, fiindcă astfel te umilești și pe tine însuți, și pe cei din jur. Nu trebuie însă să spui adevărul, dacă acesta nu este menit pentru cei ce ascultă sau dacă nu au dreptul să-l audă.
Trebuie să ne dorim ceva măreț, dar trebuie să și putem crea ceva măreț; în caz contrar, aceasta este o dorință neînsemnată. Laurii unei singure dorințe sunt frunze uscate care nu au fost verzi niciodată.
Atunci când un om realizează o faptă morală, nu poate fi considerat, numai dintr-atât, un virtuos; el e virtuos numai dacât această comportare reprezintă trăsătura de bază a caracterului său.
Fiecare vrea să fie mai bun decât lumea înconjurătoare și se consideră mai bun decât ea. Acela care e cu adevărat mai bun încarnează această lume mai bine decât alții.
De caracter ține în primul rând acea parte formală a energiei cu care omul, fără să se abată de la calea deja aleasă, își urmărește scopurile și interesele, păstrându-și în toate acțiunile sale acordul cu sine însuși.
Referitor la morală: supremația ei constă în a reuși ca vina și suferința inimi noastre să fie îngropate în ea, iar inima să devină propriul său mormânt.
Fiecărui om trebuie... să i se ceară să-și descopere caracterul. Omul cu caracter se impune celorlalți, fiindcă ei știu cu cine au de-a face în persoana lui.