Georg Wilhelm Friedrich Hegel

(27 august 1770, Stuttgart - 14 noiembrie 1831, Berlin) filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.

Magyar6 Română87
Referitor la moralitate, singurul adevăr se află în cuvintele înțelepților antichității: a fi moral înseamnă a trăi conform obiceiurilor din țara ta.
Legea lasă dispoziției o libertate totală. Morala, însă, se referă la dispozitie și cere ca fapta să fie săvârșită din respect față de datorie. În consecință, și felul de a acționa conform cu legea este moral, dacă este determinat de respectul față de lege.
Adevărul e rostit la locul și la timpul potrivit atunci când contribuie la realizarea unui lucru.
Ajutorul nu trebuie să fie acordat împotriva dorinței celui căruia îi e destinat.
Operele de artă autentice sunt nemuritoare și rămân accesibile, oferind plăcere în toate timpurile și tuturor popoarelor.
Compasiunea adevărată o reprezintă retrăirea justificării morale a celui care suferă.
În primul rând trebuie dobândit un comportament în conformitate cu legea și cu o dispoziție morală; numai atunci comportamentul moral ca atare se va ivi, fără niciun fel de prescripții legislative.
În relațiile cu prietenii trebuie să fii cât mai puțin o povară. Cel mai delicat ar fi să nu ceri de la prietenii tăi niciun fel de servicii.
Primele relații necesare în care o persoană intră în contact cu altele sunt relațiile de familie. Aceste relații, e adevărat, au și o latură juridică, dar aceasta se supune laturii morale, principiului dragostei și încrederii.
Moralistului pedant i se poate spune că conștiința este o făclie a moralei, care luminează calea cea dreaptă; iar când se abate de la această cale, se stinge.
Răspunsul la întrebările care lasă filozofia fără răspuns constă în faptu că întrebările trebuie formulate altfel.
Una dintre definițiile fundamentale ale principiului onoarei e aceea că nimeni nu trebuie să dea altora, prin faptele sale, un avantaj asupra sa însuși.
Obligațiile omului se împart în patru categorii: obligație față de sine, față de familie, față de stat și față de alte persoane în general.
Omul moral este conștient de conținutul necesar al activității sale... și acest lucru nu produce niciun fel de pagubă libertăți sale, ba chiar dimpotrivă, numai mulțumită conștientizări devine aceasta o libertate reală si substanțială, spre deosebire de fărădelege care reprezintă o libertate lipsită de conținut și doar posibilă.
Morala e rațiunea voinței.
Morala trebuie să se prezinte sub înfățișarea frumuseții.
Morala e o formă de supunere în libertate.
Nimic din ce este măreț în lume nu se face fără pasiune.
Nevoiașul, în sine, nu este același lucru cu unul avut. De voința lui depinde dacă vrea să se prezinte în calitate de nevoiaș. El va dori acest lucru doar în cazul în care va fi convins că eu îl voi considera egalul meu.
Nu e nobil să ascunzi adevărul atunci când trebuie să-l spui, fiindcă astfel te umilești și pe tine însuți, și pe cei din jur. Nu trebuie însă să spui adevărul, dacă acesta nu este menit pentru cei ce ascultă sau dacă nu au dreptul să-l audă.
Nu ceea ce există ne trezește simțul nerăbdării și al suferinței, ci faptul că nu e așa cum ar trebui să fie.
Pe cât de necesară e voința pentru cel care perseverează în atingerea unui scop rezonabil, pe atât de respingătoare este încăpățânarea.
Trebuie să ne dorim ceva măreț, dar trebuie să și putem crea ceva măreț; în caz contrar, aceasta este o dorință neînsemnată. Laurii unei singure dorințe sunt frunze uscate care nu au fost verzi niciodată.
Principiul moral se referă cu precădere la mentalitate și intenție. Însă aici e important că nu numai intenția, dar și fapta să fie bună.
Atunci când un om realizează o faptă morală, nu poate fi considerat, numai dintr-atât, un virtuos; el e virtuos numai dacât această comportare reprezintă trăsătura de bază a caracterului său.
Fiecare vrea să fie mai bun decât lumea înconjurătoare și se consideră mai bun decât ea. Acela care e cu adevărat mai bun încarnează această lume mai bine decât alții.
Fiecare operă de artă aparține timpului său, poporului său, mediului său.
De caracter ține în primul rând acea parte formală a energiei cu care omul, fără să se abată de la calea deja aleasă, își urmărește scopurile și interesele, păstrându-și în toate acțiunile sale acordul cu sine însuși.
Referitor la morală: supremația ei constă în a reuși ca vina și suferința inimi noastre să fie îngropate în ea, iar inima să devină propriul său mormânt.
Fiecărui om trebuie... să i se ceară să-și descopere caracterul. Omul cu caracter se impune celorlalți, fiindcă ei știu cu cine au de-a face în persoana lui.