Georg Wilhelm Friedrich Hegel

Adevărata politețe ar trebui să fie văzută ca datorie, fiindcă în general trebuie să nutrim o atitudine binevoitoare față de alții.

Adevăratul folos personal se obține doar printr-un comportament moral.

Adevărul mijloacelor constă în adecvarea acestora cu scopul.

Arta are un rol extrem de activ în realizarea obiectivelor rațiunii, fiindcă ea pregătește terenul pentru moralitate, astfel încât, atunci când aceasta vine, găsește jumătate din treabă deja făcută, și anume, eliberarea din jugul sensibilității.

Dintre toate responsabilitățile față de ceilalti, cea mai importantă este sinceritatea în vorbă și în faptă.

Dintre toate atitudinile imorale, atitudinea conform căreia copiii sunt considerați asemenea sclavilor e cea mai imorală.

Idealul reprezintă orice realitate sub forma adevărului ei cel mai înalt.

Dacă un om își alege drept țel ceva trecător, adică neesențial, nesemnificativ, e vorba despre un interes îndreptat nu spre lucrul dat, ci spre sine... Așa este, de exemplu, vanitatea morală, atunci când un om se bazează în acțiunile sale pe superioritatea sa și, în general, manifestă mai mult interes față de sine însuși decât față de treaba pe care o are de făcut.

Dacă faptele contrazic teoria mea, atunci cu atât mai rău pentru fapte.

Răul nu este nimic altceva decât lipsa de concordanță dintre „a fi” și „a trebui”.

Dacă voința se agață doar de mărunțișuri, de ceva lipsit de conținut, se transformă în încăpățânare. Aceasta din urmă seamănă cu caracterul, dar nu are și conținutul acestuia.

Omul prost consideră necesară îndeplinirea obligațiilor sale, dar nu are voința de a-și ghida înclinațiile și obiceiurile.

Omul prost își urmează înclinațiile și, din pricina lor, își uită obligațiile.

Prietenia se bazează, pe asemănarea caracterelor și a intereselor în privința unui lucru comun și nu pe plăcerea pe care o primești din partea persoanei altuia.

Virtutea a devenit o artă care trebuie și poate fi însușită, dar a cărei soartă s-a dovedit a fi ciudată: în timp ce celelalte arte au fost perfecționate și o generație a învățat de la alta, numai moralitatea, în mod evident, nu sa răspândit, în această situație fiecare fiind nevoit să învețe de la început, fără să se poată folosi de experiența generațiilor anterioare.

Virtutea este ceva universal, cerut tuturor oamenilor, nu ceva înnăscut, ci ceva dobândit de către individ ca urmare a activității sale proprii.

Pentru acela care el însuși nu este liber, nici ceilalți nu sunt liberi.

Educația are drept scop să-l facă pe om o ființă independentă, și anume ființă cu o voință liberă.

O voință care nu decide nimic, nu este o voință reală: cel lipsit de caracter nu ajunge niciodată până la soluții.

Fapta exterioară nu se deosebește de cea interioară. Într-o faptă rea și intenția este, în esență rea, și nu bună.

Politețea e un semn de bunăvoință și de consimțire de a face servicii, în special față, de aceia cu care nu ne aflăm în relații strânse de amiciție sau prietenie.

Inspirația nu e nimic altceva decât starea celui care, cuprins de inspirație, se cufundă cu totul într-un lucru, este absorbit în întregime de acesta, și care nu se potolește până când nu găsește o formd artistică potrivită, până ce nu i se dă o ultimă cizelare, până când nu este adusă la desevârșire.

În primii ani de viață, cea mai importantă este educația maternă, fiindcă moralitatea trebuie să fie implantată într-un copil ca sentiment.

A-ți fi propriul stăpân și sclav pare un privilegiu în raport cu situația în care omul e sclavul altui om.

Căsătoria este o dragoste juridică; prin această definiție, din dragoste se exclude tot ce e trecător, capricios și subiectiv.

Înțelepciunea constă în a nu distruge starea altora și de a o păstra de dragul ei înseși.

Înțelepciunea presupune ca beneficiul propriu să nu fie văzut drept țel al conduitei morale, deși poate fi o consecință a acesteia.