Uneori mi se pare că cei din care constă o societate mondenă își cunosc în secret prețul adevărat. Am observat de mai multe ori că aceștia respectă persoanele care nu iau nicidecum în considerare această societate. Adeseori, ca să câștigi aprecierea lumii, trebuie doar s-o disprețuiești profund, ba mai mult: s-o dispretuiești sincer,... fără fanfaronadă.
După cât de mult se iubesc pe sine femeile mai în vârstă, care nu mai plac nimănui, se poate judeca și cât de mare le-a fost iubirea de sine în tinerețe.
Una dintre nenorocirile mari ale omului constă în faptul că, uneori, chiar și meritele sale nu-i sunt de folos, iar arta de a le gestiona și de a le folosi cu chibzuință se câștigă doar prin experiență, adeseori târzie.
O femeie frumușică i-a spus iubitului ei, om morocănos, și, în plus cu apucăturile unui soț legitim: „Luați aminte, domnule: când sunteți într-o societate unde este prezent și soțul meu, trebuie să fiți mai politicos decât el ; așa o cere regula decenței”.
Opinia publică este o instanță de judecată de un asemenea tip încât nu se cuvine ca omul decent nici să nu creadă orbește în acuzații, nici să nu le respingă definitiv.
Despre oamenii care trăiesc în singurătate se spune uneori: „Nu le place societatea”. În mai multe cazuri, aceasta este totuna cu a spune despre cineva: „Lui nu-i place să se plimbe”, doar pentru că omului nu-i place să se plimbe noaptea...
Necazul nostru constă în absența unei înțelegeri ferme și clare a ceea ce suntem, deci cel mai rațional lucru este să fim modești, adică să fim noi înșine.
Un bărbat devine rece față de o femeie care îl iubește prea mult și invers. Probabil, cu sentimentele de dragoste lucrurile stau la fel ca și cu faptele bune: cine nu este în stare să le răsplătească, devine nerecunoscător.
Cineva a zis că a împrumuta de la antichitate înseamnă a face piraterie în largul mării, iar a fura de la autorii mai recenți înseamnă a fura din buzunare ca pe stradă.
