Lope De Vega

Félix Lope de Vega y Carpio (25 noiembrie 1562, Madrid, Province of Madrid, Spania – 27 august 1635, Madrid, Province of Madrid, Spania) scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole.

Magyar10 Română79
Încununare a victoriei e să-l ierți pe cel învins.
De un singur lucru îi e rușine adevărului: să se ascundă.
Minciuna șoptește, bârfa șoptește, Iar adevărul strigă-n gura mare.
...Secretul altcuiva e mai chinuitor ca orice tulburare!
Cu cât în luptă sunt mai multe greutăți, Cu atât victoria va fi mai frumoasă.
Nașterea nu adaugă și nici nu-i ia omului din merite, fiindcă aceasta nu depinde de voința lui, dar omul însuși răspunde pentru faptele sale, și bune și rele.
Respectul cheamă pretutindeni Voia bună și încrederea, Iar înfumurarea prostească - E calea către rea voință și dușmănie.
La femei, experiența o arată, Sănătatea și frumusețea sunt de nedespărțit.
A respecta femeile este o datorie căreia orice om cinsit trebuie să i se supună de la naștere.
Acel care iubește, dar la despărțire Nu-și poate înfrânge gelozia, Nu știe ce-i iubirea, fiindcă Acolo unde nu-i smerenie, nu-i loc pentru iubire.
Cei care s-au luat cu soarta la trântă, Nu de orgoliu trebuie Să se-ngrijească, ci de datorie.
Dansurile, cu farmecul lor, În zbor, în elanul bucuriei Pe frumoase le face și mai și, Iar cele urâțele devin drăguțe.
E mai plăcut decât orice răsplată Să poți sluji pe oamenii cei blânzi.
Sluga să nu-și permită să toarne vinul Mai iscusit decât stăpânul.
Enervarea nu cunoaște jumătăți de măsură.
Iubirea belestemată de toate-i vinovată. Cine îi cade în plasă își pierde dintr-odată Curajul, mintea, libertatea.
Natura e greu să o înșeli, Dar viata e ca marea de înșelătoare. Azi - bucurie, mâine - durere, Și de aceea se și rupe al vieții fir.
Elanul se naște din suflet, Fapta, din pieptul curajos, Curajul, din forța lăuntrică, Mândria, din gândurile de taină, Fermitatea, din dorința a arzătoare, Entuziasmul, din speranță, Dârzenia, din puterea spiritului, Înverșunarea, din iritare, Firea sociabilă, din cumpătare, Neînfricarea, din îngâmfare, Blândețea, din firea nobilă, Îndrăgostirea, din farmecul obiectului, Bunăvoința, din cordialitate, Disperarea, din uitarea de sine, Firea prietenoasă, din dragoste, Iar amenințarea, din gelozia inimii.
Ce-i minunat la o femeie, sigur, Să fie-ntruna nouă și să se schimbe veșnic.
Pe frumoasele flușturatice, prietene, Cu pasiune le iubim, dar nu pentru multă vreme. Îndelungat iubim din suflet Doar pe prietenele generoase.
Prietene, ține minte: e mai greu să găsești Un prieten. Și e simplu să găsești o prietenă.
Credeți-mă, semnul înțeleptului este uitarea generoasă.
Credeți-mă: iubirea pleacă Pe-același drum pe care vine gelozia.
Pelerina cu căptușeala aurită Toate defectele le ascunde.
Mai bine decât orice-nșelăciune, Când interlocutorul are minte, E să-i spui adevărul gol-goluț.
Nimic nu sporește dragostea ca obstacolele de netrecut.
Nu! Niciodată nu va muri acel Care a dus o viață pură și de lumină plină, A cărui amintire veșnică trăiește, Și-n inimile oamenilor prins-a rădăcină.
...Nu există pentru inimile iubitoare Pedeapsă mai potrivită, decât căsnicia.
Jignirilor de neînlăturat Le este vremea vraci și leac.
Nu degeaba mânia și chibzuința sunt ilustrate în tipul tânărului și al bătrânului. Tânarul e gata să smulgă cu mâinile coada calului sălbatic și cade, trântit la pământ. Iar bătrânul, fără grabă, fir cu fir, scurtează coada calului.