Tacit

Toți își cer partea succeselor, iar înfrângerile se trec numai pe seama altuia.

Chiar și la cei înțelepți, pofta de slavă este cea din urmă care-i părăsește.

Consider că cea mai importantă obligație a analelor e aceea de a păstra o amintire despre manifestarea virtuților și de a opune vorbelor și faptelor necinstite teama de rușinea posterității.

Mă gândesc să povestesc despre domnia lui Nerva și despre cea a lui Traian, despre anii de rară fericire când fiecare putea gândi ce voia și vorbi ce gândea.

O moarte cinstită e mai presus de o viață rușinoasă.

Cu cât oamenii sunt mai apropiați în legăturile de rudenie, cu atât mai aprig e sentimentul de dușmănie pe care îl nutresc unul față de altul.

Cu cât un conducător e mai aproape de cădere, cu atât mai multe sunt legile pe care le dă.

Sufletului omenesc îi e propriu să se hrănească din ura față de aceia pe care i-am jignit.

Omul se grăbește întotdeauna să-l liniștească pe altul, dar nu se grăbește să-i dea exemplu.

Împăratul Galba părea omului simplu mai presus de cei simpli și, după părerea generală, ar fi putut conduce, dacă n-ar fi fost deja conducător.

Legile bune sunt inspirate de obiceiurile proaste.

Exercițiile dau naștere meseriei.

Mintile înfrânte odinioară sunt înclinate spre superstiție.

Nimeni nu cere explicații de la învingător.

Cine nu are dușmani, își nimicește prietenii.

E greu de spus dacă Piso a fost într-adevăr dușman al lui Viius sau așa au vrut să creadă dușmanii lui Viius: întotdeauna e mai ușor de socotit că pe om îl animă ura.

Gloatei îi stă în fire să atribuie cuiva vina pentru orice întâmplare.

Celor nesupuși, rațiunea nu le dăunează, dar nelegiuirile evidente își pot afla un sprijin doar în îndrăzneală.

Trebuie să conduci niște oameni care nu pot îndura nicio sclavie veritabilă, nicio libertate veritabilă.

Așa sunt făcuți oamenii: privesc cu dezaprobare la orice s-a înălțat dintr-o dată și cer modestie mai ales de la cel care le-a fost până de curând egal.

Străduindu-se să obțină puterea, s-a purtat ca un sclav.

Frica slăbește chiar și elocința încercată.

Ei zic că au adus pacea, când au dat de fapt naștere unui pustiu. (Germanii despre romani)

Cu timpul, înțelesurile rele își pierd forța, iar oamenilor nesupuși, cel mai adesea, nu le stă în putere să înfrângă o ură proaspătă.

Moartea îi nivelează pe toți, aceasta e legea firii, dar odată cu ea vine fie uitarea, fie faima postumă. Dacă de același sfârșit au parte și cel drept și vinovat, e mai bine ca omul adevărat să nu moară degeaba.

Cel mai rău ce se poate alege în momentul unei nenorociri este linia de mijloc.

Și lașii pot să pornească un război, dar să se lupte cu pericolele lui revine celor curajoși.

Fiecare să se folosească de binefacerile vremii sale, fără să le condamne pe cele trecute.

Puterea obținută prin crimă nu se poate păstra, totul se va întoarce brusc la cumpătarea și la strictețea moravurilor vechi.

Crima are nevoie de surpriză, fapta bună - de timp.