Heinrich Heine

Dacă-i acordăm o oarecare preferință lui Goethe în fața lui Schiller e numai datorită acelui fapt nesemnificativ că Goethe, dacă i s-ar fi cerut să înfățișeze în opera sa în chip detaliat, un poet, ar fi fost în stare să-l descrie pe Frederick Schiller cu toți Hoții, Piccolominii, Luizele, Mariile și Fecioarele lui.

Dacă Dumnezeu, pe bună dreptate, pretinde la primul loc în activitatea de creație, atunci lui Shakespeare, cu siguranță, i se cuvine locul al doilea.

Dacă marea pasiune pune stăpânire pe noi pentru a doua oară în viață, nu mai avem, din păcate, aceeași încredere în nemurirea ei...

În cazul în care întreaga Europă s-ar transforma într-o inchisoare totală, ar rămâne o poartă de scăpare: aceasta e America, și, multumim lui Dumnezeu, poarta e mai mare ca închisoarea însăși.

Unica frumusețe pe care o cunosc e sănătatea.

Este uimitor faptul că soțul Xantipei a putut deveni un filozof atât de mare. A trecut prin atâtea dispute - să mai poți și gândi! Însă el n-a putut scrie, i-a fost imposibil: de la Socrate nu a rămas nicio carte.

Este suficient să vadă că, cineva neagă existenta lui Dumnezeu, că mă cuprinde o neliniște ciudată, o groază melancolică, cum am simțit atunci, în New Bedlam din Londra, când, fiind înconjurat de o mulțime de nebuni, mi-am pierdut din vedere ghidul. „Dumnezeu e tot ceea ce există” și orice negare a Lui înseamnă negarea vieții, înseamnă moarte.

Datoriile țin locul vechiului destin din tragediile naționale ale timpurilor noastre.

Bunătatea întotdeauna învinge frumusețea.

Oricine poate fi virtuos în singurătate; viciile au întotdeauna nevoie de doi.

În dragoste nu există ziua de ieri, dragostea nu se gândește la ziua de mâine. Ea tinde lacom spre ziua de azi, dar această zi îi trebuie toată, absolută, împlinită.

Copiii sunt mai tineri decât noi, ei încă mai țin minte cum au fost și ei pomi și păsări și, de aceea, încă mai sunt în stare să-i înțeleagă; noi suntem prea bătrâni, avem prea multe griji, iar capul ne este plin de jurisprudență și de versuri de calitate proastă.

O doamnă e acea ființă care începe să nu mai fie tânără.

Dagherotipia stă mărturie împotriva opiniei amăgitoare, potrivit căreia arta ar fi o imitație a naturii. Natura singură aduce în acest caz dovezi pentru cât de puțin înțelege din artă, cât de jalnic îi iese totul atunci când se apucă de artă.

Da, femeile sunt periculoase; dar cele frumoase nu sunt chiar atât de periculoase ca cele care posedă mai mult capacități intelectuale, decât fizice. Primele s-au obișnuit ca bărbații să le facă curte, pe când cele din urmă vin în întâmpinarea orgoliului bărbaților și, ademenindu-i prin șiretlicuri, se înconjoară de mai mulți admiratori.

Memoria brută a poporului păstrează doar numele asupritorilor și pe ale eroilor de război asupritori, dar viteji. Pomul omenirii uită de grădinarul liniștit care l-a îngrijit pe frig, l-a udat pe timp de secetă și la protejat împotriva dăunătorilor: însă acesta păstrează cu cinste numele, încorporate fără milă în scoarță de sulița din oțel.

Atunci când misionarii danezi au încercat să impună creștinismul groenlandezilor, aceștia din urmă i-au întrebat: acolo, în paradisul creștin, există foci? Obținând un răspuns negativ, ei au declarat cu tristețe: în acest caz, paradisul creștin nu se potrivește pentru groenlandezi, care nu pot exista fără foci.

Principiul homeopatic conform căruia femeia ne scapă de femei se confirmă cel mai bine în practică.

Proștii consideră că pentru a pune stăpânire pe Capitoliu trebuie mai întâi să atace gâștele.

Cel ce incearcă să acopere propria nenorocire prin meritele strămoșilor sai dă dovadă, de prostie.

Cel mai sincer adevăr înflorește doar drept urmare a celei mai sincere iubiri.

Scopul primordial al celui care montează o operă e să facă astfel încât muzica să nu deranjeze pe nimeni.

Unde se termină femeia, acolo începe bărbatul nechibzuit.

Oricine se căsătorește se aseamănă cu un doge căruia îi este dat să se însoare cu Marea Adriatică: el nu știe ce se ascunde în sufletul celeia cu care se căsătorește: comori, perle, monștri, furtuni nemaivăzute?

Intrând în biserică, am simțit prospetimea fizică și spirituală a vântului răcoros ce sufla ușor. Orice s-ar spune, catolicismul e o religie bună pe timp de vară.

Toată averea mea o las moștenire soției, cu condiția ca ea să se recăsătorească. Vreau să fiu sigur că cel puțin un bărbat va plânge moartea mea.

Toți oamenii sănătoși iubesc viața.

Voltaire iluminează amabil fețele mai-marilor lumii cu aceeași lampă cu care le iluminează goliciunea.

Formula magică prin care mundirele noastre roș-albastre cuceresc inimile femeilor mai repede decât prin galanteria mustății: „Mâine voi pleca și probabil nu mă voi întoarce niciodată”.

În Franța nu există atei, iar respect față de Dumnezeu nu a mai rămas nici atât cât cineva să se deranjeze să-l nege.