Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (13 decembrie 1797, Düsseldorf, Sfântul Imperiu Roman – 17 februarie 1856, Paris, Al Doilea Imperiu Francez) poet și prozator german.
Dragostea! Cel mai sublim și mai triumfător sentiment! Însă puterea ei triumfătoare constă în blândețea nemărginită, într-un, dezinteres aproape supranatural.
Lessing spune: „Dacă ar fi să-i tăiem brațele lui Rafael, el oricum ar fi pictor”. La fel am putea spune și noi: „Dacă ar fi să-i tăiem capul acestui domn, oricum ar fi pictor”, - ar continua să picteze și fără cap și nimeni nu ar fi observat că nu are deloc cap.
Criticii sunt asemenea portarilor în fața ușilor la balul de la palat: ei îi pot lăsa să treacă pe cei îmbrăcați cum trebuie, să-i rețină pe cei îmbrăcați necorespunzător si pe cei care nu au bilet de intrare, dar de intrat înăuntru nu pot.
Cândva credeam că cea mai cumplită este infidelitatea femeii și, pentru a mă exprima cât se poate mai cumplit, am numit femeile șerpoaice. Dar, vai! Acum știu sigur: cel mai cumplit este faptul că ele nu sunt chiar șerpoaice, căci șerpii pot să-și schimbe pielea în fiecare an și să întinerească în noua lor piele.
Când viciul este grandios, indignează mai puțin. Englezoaica, rușinată de statueta nudă, a fost mai puțin șocată, la vederea uriașului Hercule: „La asemenea dimensiuni, lucrurile nu mi se mai par atât de indecente”.
O carte are nevoie de termene ca și copilul. Totul se întâmplă repede, cărțile scrise în câteva săptămâni trezesc în mine o prejudecată cunoscută împotriva autorului. O femeie decentă nu aduce pe lume copilul înainte de expirarea termenului de nouă luni.
Așa cum teatrele ard de câteva ori înainte de a renaște ca pasărea phoenix din cenușă, înălțându-se într-o construcție fastuoasă, tot așa se întâmplă și cu unii banchieri: construcția actuală, după trei sau patru falimente, strălucește ca niciodată. După fiecare incendiu se înalță cu o măreție și mai mare - probabil, creditorii nu au fost asigurați.
