Jonathan Swift

Jonathan "Isaac Bickerstaff" Swift (30 noiembrie 1667, Dublin, Regatul Irlandei – 19 octombrie 1745, Dublin, Irlanda) scriitor englez, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului din prima perioadă a iluminismului englez.  

Magyar16 Română165
Dragostea mea de țară nu mă poate face să închid ochii la meritele străinilor. Dimpotrivă, cu cât îmi iubesc mai mult țara, cu atât mai mult tind să-mi îmbogățesc tara cu comori extrase din alte soluri.
Multitudinea de fapte și scrieri cresc atât de repede încât, în viitorul apropiat, va trebui să se adune totul în antologii și dicționare.
Multitudinea de legi într-un stat înseamnă același lucru ca numărul mare de doctori: semn de boală și de neputință.
Oamenii cred cu ușurință în ceea ce-și doresc cu pasiune.
Iubește adevărul, dar fii înțelegător cu rătăcirile.
Cine nu stăpânește spiritul vârstei sale, își atrage toată tristețea acestei vârste.
Cândva, voi da, poate, peste o planetă pe care domnește armonia, dar deocamdată nu mi-a arătat nimeni unde se găseste o astfel de planetă.
Când voi putea să fac ceea ce vreau, înseamnă că sunt liber; dar ceea ce vreau, eu vreau în virtutea necesității.
Când nu e nimic de zis, mereu se vorbește prost.
Ce e adevărat și minunat sunt la fel în toate timpurile și la toate popoarele
Cineva poate fi nefolositor în linia întâi, dar strălucit în linia a doua.
Tocmai încercările zadarnice de a părea spiritual ucid orice urmă de spirit.
Nu există niciun rău care să nu dea naștere și la un bine.
Ce rost are să filozofezi, ce rost are să te agiți? Oare nu știți că lumea e condusă de soartă? Beți băuturi fierbinți când e frig, beți băuturi răcoritoare pe timp de vară; păstrați măsura în toate, aveți grijă de digestie, odihniți-vă, desfătați-vă și râdeți de toate acestea.
Dacă am trăi pe lume doar două clipe una am da-o rațiunii.
Dacă mulțimea se apucă să judece, totul este pierdut!
Dacă prețuim fericirea, cu atât mai mult trebuie să prețuim rațiunea.
Dacă oamenii se ceartă îndelung, înseamnă că aceea în legătură cu care se ceartă nu le e limpede nici lor înșile.
Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să fii El însuși.
Pentru lucrurile mărețe e necesar o consecvență fără margini.
A fi liber înseamnă a face ceea ce-ți oferă plăcere.
A te desfăta înseamnă întotdeauna a nu te desfăta.
În toate timpurile, în toate țările, în toate situațiile, ce e rău e câtă frunză iarbă, iar ce e bun e rar. În orice profesie, tot ce e mai nedemn se manifestă cu o deosebită obrăznicie.
Sunt înclinat să cred că în ziua Judecății, și cel învățat, cu disprețul său față de morală, și ignorantul, dezgustat de credință, vor fi tratați la fel, fiindcă aceste păcate nu pot fi răscumpărate; astfel, cultura și ignoranța vor sfârși în acelaș mod ...
Cărțile sunt prost amestecate, mă plâng eu, dar doar până în momentul când prind o mână bună.
Nu răspund în fața lui Dumnezeu pentru acele îndoieli care mi se nasc în suflet, fiindcă aceste îndoieli sunt efectul acelei rațiuni pe care El a sădit-o în mine.
Ce rost are să-i facem de rușine pe cei lași - că dacă s-ar teme de rușine, n-ar fi lași; moartea - iată pedeapsa cea mai vrednică, că de ea se tem cel mai tare.
Ce poate fi mai caraghios ca un catafalc care se rostogolește pe stradă?
Nu știm ce se face în rai; în schimb, știm cu siguranță ce nu se face: nimeni nu se însoară și nu se mărită.
Pe cuvânt de onoare, asta sună atât de bine de parcă am spus-o eu!