Friedrich Nietzsche

Când cauți începutul, devii rac. Un specialist în istorie privește îndărăt; în cele din urmă, și credința lui tot îndărăt este.

Încetezi să mai ai încredere în oamenii deștepți dacă îi surprinzi a fi confuzi.

Descoperirea reciprocității ar trebui în fond să-l trezească pe cel îndrăgostit în raport cu persoana iubită. „Cum? Să te iubești pe sine e destul de simplu? Ori destul de banal? Ori - ori”.

Dezgustul față de murdărie poate fi într-atât de mare încât să ne împiedice să ne curățim.

Pericolul fericirii: „Totul servește pentru binele meu; acum mi-e dragă orice soartă, - cine dorește să-mi fie soartă?”

Și bărbații, și femeile au aceleași emoții, dar ele se diferențiază prin ritmul lor, și de aceea, bărbatul și femeia nu vor ajunge niciodată să se înțeleagă unul pe celălalt.

Unul își caută moașă pentru propriile gânduri, altul, un om pe care-l poate ajuta să-și rezolve problemele generate de gânduri: așa se naște o conversație de calitate.

Așteptările mari de la iubirea sexuală și rușinea provocată de aceste așteptări le strică femeilor toate perspectivele.

Ambele sexe se mint unul pe altul - din aceasta rezultă că ei, în esență, se respectă și se iubesc doar pe sine însuși (sau, dacă vreti, doar propriul ideal). Astfel, bărbatul își dorește de la femeie un spirit pașnic - însă, cu toate acestea, femeia, potrivit firii sale, e războinică asemenea pisicii care, oricât ar învăța să fie pașnică, nu va fi astfel niciodată.

Trebuie să ne luăm rămas bun de la viață cum s-a despărțit ca Odiseu de Nausicaa, - mai mult binecuvântați decât îndrăgostiți.

În general, nu există fenomene morale, există doar o interpretare morală a fenomenelor...

Nu m-a zdruncinat faptul că m-ai mințit, ci faptul că deja nu te mai cred.

Nu omenia, ci incapacitatea de a fi omenoși îi împiedică pe creștinii astăzi să ne ardă pe rug.

Nu intensitatea, ci durata celor mai puternice senzații îi face pe oameni măreți.

Nu trebuie să-ți fie frică de faptele tale! Nu trebuie să fugi de ele! - Mustrările de conștiință sunt necuviincioase.

Vanitatea noastră vrea să se creadă că ceea ce facem cel mai bine ne e și cel mai greu.

Instinctului celui mai puternic, tiranului din noi i se supune nu doar rațiunea, ci și conștiința.

Aproapele nostru nu e vecinul nostru, ci vecinul vecinului nostru, - așa crede fiecare popor.

Știința provoacă rușine tuturor femeilor adevărate. Cu toate acestea, ele se simt de parcă le-ar fi pătruns sub piele sau, și mai rău, sub rochie și podoabe.

Ești om adevărat sau doar actor? Înlocuitor sau înlocuit? - În cele din urmă, ai putea fi și un actor fals... A doua întrebare a conștiinței.

Cu privire la ce înseamnă „autenticitate”, probabil că încă nimeni nu sa lămurit într-o măsură suficientă.

Poporul este calea ocolită a naturii pentru a ajunge la șase, șapte oameni vestiți. Și pentru ca mai apoi să-i ocolească.

Producem noi oare, imoraliștii, pagube virtuților? La fel de puțin precum o fac anarhiștii, regilor. Însă de când s-au apucat să-i împuște, stau și mai temeinic pe tronurile lor. Morală: trebuie să împușcăm morala.

Rămânând singuri cu noi înșine, ni-i închipuim pe toți ceilalți ca fiind mai simpli decât noi: astfel, luăm o pauză față de cei apropiați.

Ideea sinuciderii e un mijloc puternic de consolare: cu ea, suportăm mai bine nopțile negre.

Aievea procedăm ca și în vis: mai întâi inventăm și ne imaginăm omul cu care începem să comunicăm - și pe loc uităm totul.

Ne acomodăm rău la viață dacă nu observăm mâna care, cruțându-ne, ne ucide.

Devenim indiferenți față de ceva ce-am cunoscut imediat ce împărtășim acest lucru și altora.

Noi nu urâm omul dacă îl considerăm inferior; dar îl urâm atunci când îl considerăm egal sau superior.

Noi nu credem în prostia oamenilor deștepți. Ce încălcare a drepturilor omului!