Lev Tolstoi

Pretențiile familiei nu pot justifica faptele imorale, la fel cum luarea în antrepriză nu poate justifica socotelile necinstite cu furnizorii.

De ce oamenii inculți sunt mai înțelepți decât savanții? Pentru că în conștiința lor este intactă ordinea firească și înțeleaptă a importanței obiectelor, întrebărilor. Falsa știință aduce cu sine perturbări.

Ce fericire e viața! Uneori, acum, înaintând mereu spre bătrânețe, simt o asemenea fericire, încât îmi pare că nu poate exista fericire mai mare. Și, după un timp, simt o fericire și mai intensă decât înainte.

Ce fericire să simt, cum simt uneori, că nu am altă pornire în viață decât de a îndeplini voia Trimisului. O sa mor, si ce-i cu asta? Cu atât mai bine. Dacă nu eu, L. N., voi îndeplini această voie, o vor îndeplini oamenii care vor înțelege de la mine, prin mine, că viața este numai îndeplinirea acestei voi.

Se spune: încearcă numai sa trăiești doar tu în legea iubirii, în timp ce toți oamenii din jur vor trăi ca toata lumea, te vor jefui, te vor chinui, își vor bate joc de tine. Așa spun oamenii, dar nu-i adevărat. Nu poate sa fie așa. Iubirea și mintea nu se afla numai în mine, ci în toți oamenii. Nu putea Dumnezeu să pună în noi iubirea și mintea, o parte din Sine, numai pentru ca nouă să ne fie rău de vom încerca să trăim în iubirea care a fost sădită în noi și care ne atrage. Nu poate să fie așa.

Omul s-a încurcat atât de tare încât orice ar face e rău, ca răscrucea din povestea cu voinicul. Pare să n-aibă nici o ieșire, și oriîncotro se va duce va fi rău. Numai dacă va primi iluminarea lăuntrică va înțelege că nu trebuie să aleagă nimic, ci doar să-l recunoască pe Dumnezeu în sine și să se dăruiască Lui, adică să se dăruiască iubirii. Iar atunci nu mai trebuie să alegi nimic. Mergi pe ce cale vrei, toate sunt bune.

Nimic nu te cheama să schimbi și să îmbunătățești rânduielile existente, dar toata forța vieții ce se afla în tine te cheamă să schimbi și să îmbunătățești viața ta lăuntrică, spirituală, pentru ca Dumnezeu să se arate din ce în ce mai mult în tine.

Așa cum în om, pe măsură ce îmbătrânește, se manifestă tot mai mult buna înțelegere cu puterea veșnică a lui Dumnezeu, la fel se manifestă această bună înțelegere în întreaga lume, pe masura ce trece timpul.

Viața adevărată, serioasă este numai cea care urmează legea supremă recunoscută; însă viața călăuzită de pofte, patimi, raționamente este numai anticamera vieții, pregatirea ei, e somn.

Pare imposibil să iubești un om rău. Chiar este imposibil. Dar trebuie să iubim și putem iubi nu omul, ci pe Dumnezeu cel înăbușit, strivit in om, și să-l iubim pe acest Dumnezeu, să încercăm să-l ajutăm să se elibereze. Și asta e cu putință și ne va aduce bucurie.

Omul e manifestarea divinității, dar la început i se pare ca este o ființă deosebită, „eu“. Lui i se pare ca este „eu“, separat, că este om; dar el este Dumnezeu, manifestarea lui. Nu știu cum sunt animalele, dar omul nu doar poate, ci trebuie să cunoască asta. Și cunoscând, omul nu poate să nu presupună viața sa în relație cu tot, adică în iubire. Pentru om, consecința acestui fapt este binele.

Exista un grăunte de adevăr în faptul ca viața mea, viața mea spirituală rămâne în oamenii care au nevoie de ea. Poate că eu sunt ce a rămas în alte ființe din viața spirituală a unei făpturi. Și acea făptură a fost de asemenea alcătuită din principiile spirituale ale altor ființe, iar acelea, la randul lor, la fel.

Dacă omul știe sau crede că știe ce să facă pentru ca lui și tuturor să le fie mai ales bine să trăiască, atunci ceea ce știe sau crede că știe este credința.

Trăim vremuri cumplite. Cumplite nu sunt furturile, asasinatele, execuțiile. Ce sunt furturile? Sunt transferuri de proprietate de la unii oameni la alți. Asta a fost și va fi, și nimic nu e grav în asta. Ce sunt execuțiile, asasinatele? Sunt treceri ale oamenilor de la viață la moarte. Aceste au fost, sunt și vor fi, și nu e nimic grav nici în asta. Cumplite nu sunt furturile și asasinatele, ci sentimentele acelor oameni care fura și ucid.

În ultima vreme simt în fiecare zi că e sărbătoare și sunt recunoscator pentru binele ce mi se dăruiește.

Am înțeles azi mai limpede ca înainte că totul create, pleacă și trece. E de mirare ca oamenii nu pot pricepe asta, își transferă toate dorințele în viitor, fără să le treacă prin minte că viitorul nu sta-n loc, că va trece la fel ca trecutul.

Asta aș vrea să le spun oamenilor: Dragii mei frați, de ce vă chinuiți pe voi și de ce-i chinuiți și pe alții, de ce vă străduiți să refaceți, să îndreptați viața oamenilor, să-i remodelați, să-i îndreptăți pe oameni? Nici voi, nici altcineva nu poate face asta. Încercând să remodelați și să îndreptați viața oamenilor, nu faceți decât să vă chinuiți pe voi și să-i chinuiți pe alții, distrugeți viața voastră și viața altora. Nici un om pe lume nu e chemat să-i corecteze pe alții, nimeni nu poate face asta. Fiecare om are o singura chemare, să se corecteze, să se îndrepte pe sine, iar fiecare poate și e dator să facă acest lucru. Mai mult, fiecare poate și trebuie s-o facă, adevăratul bine al fiecărui om stă numai în asta, în a se îndrepta pe sine, a se înălța, cum scrie în Evanghelie, ca fiu al lui Dumnezeu. Numai de-ar simți omul asta, de și-ar aduna toate forțele nu ca să trăiască pentru trupul său, ci pentru Dumnezeu, de și-ar aduna toate forțele pentru a spori iubirea, atunci ar simți cât de plină de bucurie și cât de ușoară ar deveni viața lui. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară“. *

Lumea nu e Dumnezeu, dar lumea e manifestarea lui Dumnezeu. În sinea mea am conștiința lui Dumnezeu, pot să-l recunosc și în oameni și chiar în animale; am pe jumătate conștiința, înțelegerea lui Dumnezeu în plante. Însă în nisip, în particulele microscopice de materie și în stele nu am conștiința Lui și nu-l înțeleg pe Dumnezeu, dar nu pot sa nu presupun ca El se arată și acolo ființelor mai sensibile și mai înțelepte decât mine.

Omul care trăiește pentru viața trupească și e condus de interese vremelnice seamănă cu pasărea care fuge cu piciorusele ei firave pe pământ, chinuindu-se, fără sa știe de ce are aripi.

Dacă ai înțeles că ești Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înțeles asta, nu poți să nu cauți eliberarea de rătăcire și unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire se poate înfăptui numai prin iubirea fata de Tot și toate. Iubirea aduce vieții cea mai mare bucurie. „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru ca iubim pe frați“ (Epistola lui loan). Simt o foarte mare bucurie, m-am exprimat foarte bine.

- Ce e Dumnezeu? - Este ceea ce se află în tine, dar nu e trupul tău. - Atât? - Nu, mai este și ceea ce se afla și în alți oameni, dar nu e trupul lor; mai este și ceea ce se afla în tot ce cunoaștem, dar nu e corp.

„Sammle nur die grösste Kraft auf den kleinsten Punkt“ *. Aduna toate forțele în cel mai mic punct și vei săvârși lucruri mărețe. Adună toate forțele spiritului în cea mai neînsemnată ființă, corpul tău, și vei înfăptui, fără să te gândești, ceea ce în lumea asta e considerat măreț.

Nimic nu întârzie mai mult realizarea împărăției lui Dumnezeu decât faptul că vrem s-o instauram prin opusul ei, prin violență.

Da, da, iubirea față de dușmani, fata de cei care urăsc nu e o exagerare, cum pare la prima vedere, ci e ideea de baza a iubirii. La fel ca neîmpotrivirea, oferirea celuilalt obraz nu e exagerare și parabolă, ci lege, legea neîmpotrivirii, fără de care nu poate exista creștinismul. Creștinismul nu poate exista nici fără iubirea față de cei care urăsc, în special față de cei care urăsc.

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc despre stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toata atenția, toate puterile asupra unui singur lucru, singurul care este fără de tăgadă, viata lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e in puterea noastra. Binele asta care nu ni se poate lua, care atârna mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastra. Binele asta e iubirea, iubirea fata de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai rai cu mine. Sădește în suflet sentimentul asta, căci e cu puțină, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

O idee minunată, Dumnezeu e lumina soarelui, iar omul e un obiect care absoarbe razele luminii-Dumnezeu. Corpul omului este alcătuit din acele raze ale lui Dumnezeu care n-au fost absorbite de om. Viața este absorbția tot mai mare a Divinității de către om.

Am meditat asupra puterii, a ideii slavofile ca cei mai răi oameni să fie la putere (dacă tot e nevoie de putere), cât timp sunt răi. E absolut corectă.

Nimic nu doare mai tare ca părerea proastă a oamenilor despre tine, și totodată nimic nu este mai de folos, nimic nu eliberează mai mult de viață neadevărată.

Când te neliniștește ceva, încearca să te lamurești ce te neliniștește, dacă e lucru Dumnezeiesc sau omenesc.

Cred că pentru creștini nu poate exista nici comunismul, nici dreptul la proprietate. Creștinismul, cu temeiul lui esențial, libertatea deplina care exclude posibilitatea violenței omului împotriva omului, anulează și comunismul și dreptul la proprietate. Dacă am făcut o pereche de cizme și vreau sa le dau fiului meu, comunistul îmi cere cizmele astea spre folosul comun. Dacă nu vreau sa le dau, va face uz de violență împotriva mea. La fel va proceda și omul de stat împotriva omului care vrea să-mi ia cizmele, va face uz de violenta. Creștinul însă, deși cunoaște și respectă pornirea oamenilor de a dori să dispună fiecare de munca lui, nu se considera îndreptățit să-și îndeplinească cu forța aceasta dorinta și nu consideră pe nimeni îndreptat să ia cu forța, în numele comunismului, rodul muncii omului. Creștinismul, ca și comunismul, exclude proprietatea, dar nu îngăduie violența. Proprietatea, ca și comunismul, este rezultatul violenței, ține de violență care nu există pentru creștin.