Lev Tolstoi

Există două științe exacte: matematica și morala. Una e cea mai superficială, cealaltă cea mai profundă. Științele astea sunt exacte și neindoielnice pentru că toți oamenii au aceeași rațiune care receptează matematica și aceeași natură spirituală care recepteaza morala (învățătura vieții).

Libertatea, egalitatea pot fi obținute numai prin iubire, nu prin violenta. Dacă sunt obținute prin violenta, sunt cel mai mare rău.

Se spune că nu există principiu spiritual, totul pornește de la trup. Dacă oamenii trăiesc pentru trup, se ocupa numai de trup, niciodată nu se lupta cu el, atunci cum să gândească altfel? Copilul trăiește pentru trup, dar nu explică, nu justifică asta. Însă necazul e cand adultul continuă să trăiască la fel ca un copil și găsește pentru asta justificări filozofice iscusite. Numai cel care se lupta cu trupul știe ce e trupul, știe ce se lupta cu el și ce e mai putemic decât el.

Partea rea a medicinei e că oamenii se ocupă de trup mai mult decat de suflet. Viața e rânduită astfel încât pier milioane de tineri puternici, sanatoși, copii, piere viața însăși, în timp ce sunt tratați cei bătrâni, inutili, răi. Și mai ales îi învață pe oameni, chiar și pe cei din popor, să se ocupe mai mult de trup decât de suflet.

A întreba dacă există Dumnezeu e ca și cum te-ai întreba: eu exist? Eu îl cunosc pe Dumnezeu în mine, nu întreg, ci o părticică, o manifestare. Dumnezeu este cel a cărui manifestare sunt eu, iar existența lui e la fel de inevitabilă ca a mea.

Faptul că savanții, istoricii pătrund tot mai adânc în studiul Antichității arată că trecutul ni se dezvăluie la fel ca viitorul, dar se dezvăluie printr-un alt proces, tot incomplet.

Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie să-l iubești pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să începi să-l iubești astfel, ai să găsești și motive.

După cum tutorele îl considera pe pupil mereu nepregătit, la fel se întâmplă și cu candidatul la funcția de tutore. Anarhiștii văd răul puterii, dar cred în ea, în mijloacele ei.

A te folosi de libertatea revoluției pentru a te izbăvi de prejudecata necesității puterii. „Dar oamenii nu sunt pregatiti.“ Avem un cercle vicieux. Oamenii nu vor fi pregătiți atâta timp cât va exista o putere care îi corupe.

Faptele din credința întăresc credința. Credința produce fapte. Circulus vitiosus.

Somnul seamănă perfect cu moartea pentru că se întrerupe conștiința, dar nu se întrerupe viața. Asemănarea constă poate și în faptul că în somn începe o nouă conștiința, bazată încă pe cea dinainte (treaza), dar nelegata de ea. Poate că asemănarea mai constă și în faptul că întreaga noastră viață se raportează la viața adevărată precum visele la viața de acum. Așa cum în viața asta, după fiecare adormire și trezire, viața se dezvăluie mai mult, tot astfel adevărata viață se dezvăluie din ce în ce mai mult cu fiecare naștere după moarte.

Trei ipoteze: 1) duh = conștiința = rațiune sunt produse de materie și dependente de aceasta. 2) Materia este produsă de conștiință și e dependentă de ea. 3) Duhul și materia sunt unite inseparabil și nici una din ele n-o influențează pe cealaltă. În primul caz, la întrebarea de unde a apărut materia care alcătuiește corpul meu trebuie sa răspund: din materia care exista înainte. Iar ea? Din cea precedentă. Iar ea? Trebuie să accept că materia asta care apare singura e de neînțeles pentru mine. În al doilea caz, la întrebarea de unde a apărut sufletul răspund ca nu accept întrebarea. Sufletul, conștiința, rațiunea n-au apărut de nicăieri, ele sunt, sunt singurul lucru care exista, și sunt astfel încât în absența lor nimic nu există. Și de aceea, în primul caz sursa se află în afara mea în nemărginire și e absolut de neînțeles, iar în al doilea se afla în mine și e absolut limpede. A treia ipoteză cade de la sine, fiindcă două principii ale vieții — unul absolut de neînțeles, celălalt absolut limpede — nu pot fi egale.

Conceptul creștin al egalității, înțeles nu cu smerenie, ci cu trufie, nu aduce unitatea, ci dezbinarea oamenilor.

Ar fi o prejudecată ridicolă să-mi închipui că îmi pot intemeia prin forțele mele o casă, o familie. Și mai ridicol ar fi să-mi închipui că aș putea întemeia un popor, și încă mai ridicol ca aș putea întemeia împărăția lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Toate astea, mai ales întemeierea vieții întregii omeniri, se săvârșesc după legi care îmi sunt inaccesibile și nu depind de mine. Să gândesc astfel și să acționez în consecința ar fi ca și cum o celulă din corpul meu ar încălca legile vieții sale pentru ca trupul meu sa facă ce vrea ea. Tot ce putem face, la fel ca fiecare celulă a corpului nostru, e sa ne îndeplinim legea vieții noastre în modul cel mai desavarsit. Însă cursul general al vieții se săvârșește după legi și în scopuri inaccesibile nouă.

Nu spun ca orânduirea statală e buna sau rea și că trebuie sau nu trebuie să faci politică, spun doar că, înainte să se ocupe de politică, fiecare trebuie să se ocupe de viața lui, de sufletul lui, și ca cele mai înțelepte măsuri politice într-un stat cu 100 milioane de locuitori au mai puțin efect decât îndreptarea morală și religioasă a vieții unui singur om din aceste 100 milioane.

Calul nu asculta, ci se lasă în voia celui care îl îmboldește. Îi este indiferent dacă merge la dreapta sau la stânga, iar la cea mai mică apăsare în stânga grumazului o ia la dreapta. La fel e și omul fără credința.

Egoismul personal este un râu mic, egoismul familial este mai mare, egoismul partidului e și mai mare, egoismul statului este cel mai cumplit.

Cât de misterios e totul pentru oamenii bătrâni și cât le e de limpede totul copiilor!

Nu soarele e cel ce se mișcă, ci pamântul se întoarce spre el; tot astfel nu timpul trece, ci lumea, ascunsă de timp, se dezvaluie sieși.

Viața viitoare în împărăția lui Dumnezeu mi-o închipui cu bogați și săraci. Săracii vor fi împăcați cu sărăcia lor, iar bogații nu vor trebui să-și apere bunurile. Oamenii inculți vor fi bogați, se vor lupta între ei, oamenii culți vor fi săraci și nu se vor lupta cu nimeni.

M-am gândit la libertatea voinței. Libertatea pe care o avem de a schimba cursul vieții noastre nu poate schimba mersul general al vieții. Ca atunci când risipim un roi de albine, fiecare albina poate să-și schimbe locul, dar urmările generale ale risipirii vor fi aceleași. La fel și în cazul oamenilor care nu se supun legii generale. Libertatea consta în faptul că omul poate avea bucuria de a se supune conștient legii supreme a vieții lui.

Am citit despre Dumă și mi-a părut rău ca toți oamenii ăștia sunt deștepți și educați. Păcatul ar fi fost mai mic dacă ar fi fost proști și agramați. (30 aprilie)

Să greșești luându-i pe oamenii răi, drept buni e de o sută de ori mai bine decât să greșești în sens invers. Ajută-mă, Doamne.

Ce cumplită e situația oamenilor care nu au conștiința vieții lor spirituale la bătrânețe. Eu mă aflu în situația opusă.

Cel care se roaga idolului e ignorant și incult, dar cel care nu se roagă deloc e incult și prost.

Cea mai rudimentara concepție despre Dumnezeu se deosebește în foarte mică măsură de cea mai sublimă, în raport cu apropierea de adevărata înțelegere a lui Dumnezeu.

Omul se eliberează de separarea spațială prin iubire, iar de separarea temporară prin conștiința originii sale spiritual neschimbatoare.

Mi-a devenit limpede că nu trebuie să avem dispute, să demonstrăm avantajele unor moduri de viață față de altele, în general nu trebuie să vorbim despre ce va ieși. Nimeni nu știe asta. Trebuie să vorbim despre ce trebuie să facă fiecare pentru sufletul lui.

Când faci ceva, nu trebuie să faci pentru tine, fie și numai pentru că niciodată nu poți ști dacă tu vei fi cel ce se va bucura de roadele muncii tale. Din același motiv e nechibzuit să faci ceva doar pentru un om sau pentru un număr mic de oameni. E mult mai înțelept ca ce faci să fie pentru toți.

... Viața este binele eliberării spiritului. Ceea ce înseamnă că pentru oameni binele constă în împlinirea dorințelor. Există numai un singur lucru a cărui împlinire nu poate fi împiedicată de nimic: a deveni mai bun.