Lev Tolstoi

În tinerețe există dorința pericolului. Când e pusă în slujba adevărului, ce forța și bucurie iți aduce!

Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi displace mai mult când lucrurile grave sunt luate în râs.

Formele se schimbă, iar sclavia și puterea rămân. Firește, ceva mai slăbite.

E periculos să stabilești un scop vizibil, determinat, un ideal care trebuie atins. Trebuie doar să știm că există o cale pe care trebuie s-o urmăm, dar nu știu încotro mă va duce... Problema nu e să ajungi într-o anumită situație, ci cum te lupți.

Nu putem uni doua arte, poezia cu muzica. Eu nu acord niciodată atenție cuvintelor când se cântă.

Străduiește-te să fii tu însuți mai curat, ca geamul ferestrei prin care străbate lumina Dumnezeiască. Păstrează-ți curăția. Poate o discuție sau o faptă legată de o bătrână neînsemnată vor avea un efect mai mare decât propovăduirea în fața a mii de oameni. Cum și prin ce acționăm nu ține de puterea noastră, ci de puterea lui Dumnezeu. Fie ca nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească, nu ce vreau eu, ci ce vrei Tu.

Fie ca principala noastră activitate să nu fie propovăduirea, ci desăvârșirea noastră lăuntrică.

Să cerem de la viață să se întâmple ce vrem noi e cel mai josnic lucru.

Atitudinea serioasa a omului față de om este prețioasă.

Iubirea este legea mai presus de oricare alta, care nu poate fi încălcată în nici un fel de condiții.

Hristos doar a rostit legea generală, inevitabilă care conține toate condițiile proprii tuturor oamenilor.

Conștiința religioasă trebuie să evolueze. Pe o anumită treaptă a evoluției doctrina religioasă rămâne în urma vieții.

Ce cutezanță, să fii „de folos poporului“! Am 80 de ani și nu știu cum să fiu de folos poporului. Să te străduiești să nu faci ticăloșii. Asta e bine.

La ruși beția produce o reacție pozitivă, bețivul este condamnat de toți.

Viața este mișcare de la copilărie spre moarte, mișcare perpetuă, fie că vrem, fie că nu vrem. Iar dacă o latură (fizică) se mișca, iar cealaltă (spirituala) stă pe loc, atunci apare suferința.

Peisajele nu sunt arta, iar portretele numai rareori, când reușesc să reflecte latura spirituală a personalității.

Frumusețea e un sentiment fals. Nu știu ce e frumos. Ideea de frumusețe introduce ceva fals în estetică.

Frumusețea, bunătatea, adevărul sunt treimea omenească străveche.

Arta nu e numai o imitație a naturii, ci și o relație care îi unește pe toți. Trebuie ca ideea să fie profundă.

Frumusețea e un cuvânt fără nici un sens. În muzica nu există frumusețe. Ceea ce se găsește în muzică, în cea a lui Chopin, în cântecele populare maghiare, tătărești, țigănești, nemtești, rusești, pe care le înțelege fiecare popor, este nucleul artei adevărate, adică provocarea stării, sentimentului care îi unește pe toți.

Definirea scopului artei ca imitare slugarnică a naturii este o extremă. Ca și a spune că arta înseamnă să scrii ce-ți trece prin cap. Sunt două extreme. Arta trebuie să exprime o anumită stare, o dispoziție sufletească, asta e arta.

E trist că partidul care se lupta cu revoluționarii e mai rău decat ei. Aprobă execuțiile, pe țar, ritualurile bisericești.

Cum vor organiza câteva mii și zeci mii atâtea milioane de oameni? Întotdeauna fiecare se descurcă în felul lui. Energia trebuie îndreptată pentru a acționa asupra mea însumi, asupra iubirii, astfel mă apropii de lumea întreagă.

Scrisul e o mânie. Să scrii pentru bani. Să scrii cum se nimerește când n-ai chef seamănă cu prostituția, te dedai desfrâului când nu-ți vine.

Cum zbârnâie pretutindeni lucrul nevăzut, cel care e cel mai necesar. Mintea lucrează, iar precum sunt gândurile, așa vor fi și faptele.

Nici nu vă puteți închipui ce binefacere e slăbirea memoriei la bătrânețe! Activitatea mentală, religioasă este cu atât mai puternică, energică, rodnică atunci când mintea nu e ticsită cu ce a fost odinioara.

Mă lecuiesc de trufie, nu prețuiesc gloria. Cine e sănătos nu prețuiește sănătatea, cine este bogat nu prețuiește bogăția. Înainte căutam prin ziare ce s-a scris despre mine. Acum întorc spatele, mai degrabă mă uit în altă parte.

Când orânduirea existentă era menținută prin hipnoză mai putea fi perpetuată, dar când e menținută prin violența nu e cu putință.

Oamenii stau în fața unei greutăți uriașe, pe care trebuie s-o ridice. Iată, de exemplu, masa în jurul căreia stăm. Fiecare dintre noi are conștiința religioasă, pârghia pe care dacă o acționăm vom mișca masa. Dar noi aruncăm pârghia, sărim pe masa, ne agățăm de ea cu brațele, încercând s-o ridicăm și nu numai că nu reusim nimic, dar prin povara noastră sporim greutatea ei. Toți revoluționarii fac asta.

Copiii sunt ca niște mici animale sălbatice. Dar aici se ivește posibilitatea luptei lăuntrice. Cu cât începem mai devreme, cu atât mai bine. Violența, interdicțiile inspiră teamă, nu trebuie să ne folosim de ele. De aceea spun că e greu cu copiii, e foarte ușor să folosim violență, să-i pocnim.